AG contra recesiunii mentale

4Comentarii
AG contra recesiunii mentale
ORADEA – În cadrul turneului intitulat “Interzis FM. Vezi muzici ce nu auzi la radio”, renumitul bluesman de origine orădeană AG Weinberger a ajuns miercuri seară la Oradea. Deşi la mare concurenţă cu obişnuită siestă tv after job a orădeanului, plus semifinala Champions League, reprezentaţia susţinută de cel considerat numărul 1 al genului în România a adunat aproape 150 de spectatori, foarte important, plătitori la Filarmonica de Stat din Oradea. Imagini concert | Video concert A.G Video | Video: Trup şi suflet pentru muzică Video

Coloana vertebrală a părţii muzicale a serii a fost asigurată de piese semnate de Muddy Waters. Asta în condiţiile în care, în urmă cu numai câteva zile, s-au împlinit 26 de ani de la moartea celui considerat a fi “tatăl blues-ului din Chicago” şi una dintre principalele surse de inspiraţie ale marilor trupe de rock apărute în anii ’60. Playlist-ul a atins piese reprezentative ale genului, dar concertul a inclus şi derapaje controlate către stiluri înrudite, de la country la jazz, inclusiv o demonstraţie de virtuozitate marca AGW la un instrument inedit, lapsteel.

 

Legat organic de Oradea

Dincolo de măiestria instrumentală a protagoniştilor, seara a avut şi o componentă sentimentală, Weinberger punctând pauzele dintre piese cu scurte alocuţiuni pe teme gustate de public. Recesiunea mentală, amintirile despre Oradea, oraş despre care mărturiseşte că este “legat organic”, proiecte de viitor, au fost doar câteva dintre subiectele pe care muzicianul le-a abordat într-un registru original şi savuros. Una peste alta, mai bine de două ceasuri de calitate care, în final, au şters imaginea unei săli pline doar pe jumătate. Sală despre care AG şi-a amintit că a fost cândva cinematograful “Arta”, locul unde, în adolescenţă, se săruta, la filme, cu fetele.

Peste numai câteva zile. AG Weinberger va înregistra, la Hard Rock Cafe din Bucureşti şi primul său album live, urmând ca foarte curând să înceapă o emisiune muzicală de calitate la TVR, în prime-time, născută chiar din ideea acestui turneu: “Vezi muzici ce nu le auzi la radio”.

Valentin Buda



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor