Agathe Blaga, nuntă tradiţională

Agathe Blaga, nuntă tradiţională
ORADEA – Istoricul Napoleon Săvescu şi deputatul Florin Muntean, cu soţiile lor, au fost naşii proaspătului cuplu Agathe Blaga -Ionuţ Rudeanu, a căror nuntă a avut loc în acest weekend la Hotelul President din Băile Felix.

A fost vorba despre o cununie cu… repetiţie, după ce tânăra pereche a mai avut o ceremonie, cu două săptămâni înainte, la Palatul Ştirbey din Bucureşti, pentru apropiaţii din Capitală ai familiei.

Agathe Blaga este economistă, dar şi studentă la Facultatea de Pedagogie Primară şi Preşcolară. Aceasta fiindcă visul său este acela de a pune bazele unei grădiniţe particulare. Intenţia tinerei doamne Rudeanu, aceea de a fi înconjurată de copii, alimentează speranţele lui Vasile Blaga, fostul ministru al Administraţiei şi Internelor dorindu-şi ca fiica sa să-i dăruiască trei nepoţi.

Ionuţ Rudeanu este medic stomatolog, printre pacienţii săi numărându-se şi proaspătul său tată socru. Ionuţ Rudeanu este nepotul fostului lider al PSD Hunedoara şi preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mihail Rudeanu.

Mirele a cântat pentru nuntaşi

Vasile şi Violeta Blaga au fost vizibil emoţionaţi pe tot parcursul petrecerii. Fiindcă şi-au dorit să iasă totul ca la carte. Cunoscut pentru veleităţile sale de organizator, Vasile Blaga şi-a asumat şi rolul de amfitrion. El a întâmpinat invitaţii la intrarea în local cu un zâmbet larg şi un pahar de şampanie. După o campanie care l-a solicitat la maxim, Vasile Blaga a reuşit să-şi menţină tonusul şi să găsească o glumă , dar şi cuvinte calde pentru fiecare invitat. La rândul său, Violeta Blaga a primit complimente pentru ţinută. “Momentul mă obligă să fiu la înălţime, acum când sunt într-un rol principal. Sperăm că toţi invitaţii vor fi mulţumiţi, că totul se va încheia cu bine. Cât despre griji, pentru părinţi acestea nu se termină odată cu nunta”, ne-a mărturisit Violeta Blaga. Din poziţia de organizatorii, Violeta şi Vasile Blaga şi-au permis doar rare prezenţe pe ringul de dans. În schimb, Agathe, care a purtat o rochie superbă semnată de casa de modă Demetrios, a putut să petreacă fără griji. De altfel, atât mireasa cât şi mirele s-au comportat natural, fără inhibiţii, dar şi fără excese. Ionuţ Rudeanu a preluat microfonul şi a cântat cot la cot cu soţii Ilea celebra “Puşca şi cureaua lată”. Momentul a fost savurat la maxim de avocatul Lazăr Cutuş, vechi prieten al socrului mic, dar şi tatăl naşei mici, Cristina Săvescu. Florentina şi Petru Giurgiu, cu un repertoriu din Maramureş, au deschis seria interpreţilor care au animat atmosfera. Ansamblul profesionist “Crişana” s-a autoinvitat la petrecere, una dintre soliste fiind fostă elevă a Violetei Blaga. Traian şi Valeria Ilea au avut mai multe apariţii la microfon, ei fiind de-altfel şi protagonişti unor bis-uri cu “Puşca şi cureaua lată”. Tocmai atunci când pediştii se întrebau când se vor încinge în horă pe ritmurile imnului “Verde-nrourat”, melodie nelipsită de la nunţile staff-ului PD-L, din boxe au început să se audă ritmurile mult aşteptate. A fost chiar momentul dinaintea tortului.

Invitaţi cu ştaif

Dacă la nunta de la Palatul Ştirbey au fost 600 de invitaţi printre care, Elena Băsescu, “Naşul” Radu Morar, Emil Hurezeanu, Adriean Videanu, Teodor Stolojan, la President, familia şi apropiaţii lui Vasile Blaga din zona Ştei au fost la loc de cinste. Printre cei 350 de invitaţi nu au trecut neobservaţi eurodeputatul Petru Filip însoţit de soţia sa Valeria, vicepreşedintele PD-L Ştefan Seremi, împreună cu soţia sa Angela, Gavrilă Ghilea, şeful Poliţiei Bihor, Liviu Popa, împreună cu fermecătoarea sa soţie, Ana Aron şi Ferucio Galasinni, Virgil Ardeleanu, oamenii de afaceri Beniamin Rus, Ioan Mintaş,Vasile Petruţ, şeful ITM, Liviu Lupea, doctorul Nicuşor Lepădatu, doctorul Dumitru Mohan, primarii din Vaşcău, Rieni, Nucet, Bunteşti, Sântandrei, avocatul Carp, fratele geamăn al viceprimarului Gheorghe Carp.
Veronica Bursasiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !