Agent arestat, agent scăpat?

22Comentarii
ORADEA – Agentul Flaviu Secan (24 ani) a fost arestat pentru 29 de zile, la propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Video 

Potrivit procurorilor, tânărul poliţist de la Poliţia Rutieră este acuzat de luare de mită, după ce, în 13 mai, la ora 1:40, a cerut şi a primit 1.000 euro de la un şofer care nu a anunţat la timp că a comis o tamponare. La data tamponării, 7 mai 2009, şoferul nu avea asigurare şi mobilul mitei a fost „măsluirea” datei la care s-a produs tamponarea din 7 mai în 12 mai, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. În schimbul celor 1.000 euro, Flaviu Secan nu a mai întocmit dosar penal şoferului.

În comunicatul transmis mediei locale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor nu informează şi despre situaţia celeilalte persoane implicate în luarea de mită, agentul Ciprian Câmpan. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Dorel Moţiu, a argumentat că „la momentul redactării comunicatului de presă nu se puteau oferi mai multe informaţii din anchetă”.

Miercuri, şeful Poliţiei Bihor, comisarul-şef Liviu Popa şi Răzvan Vesa, procurorul de la Direcţia Generală Anticorupţie (filiala locală) au susţinut o conferinţă de presă în care au relatat despre faptul că doi agenţi de la Rutier, Secan şi Câmpan, ar fi luat „câte 500 euro fiecare”. Popa declarase că Secan este cel care a aruncat banii pe geamul de la un grup sanitar din Poliţia Rutieră şi că acesta şi-a dat demisia pe loc: Despre celălalt poliţist (Câmpan), comisarul-şef Popa a spus va fi cercetat probabil pentru fals intelectual fiindcă a scris date nereale în procesul verbal întocmit şoferului. Înainte să devină agenţi de poliţie la Rutier, Flaviu Secan a fost adjunctul şefului unui post de poliţie din judeţ, iar Ciprian Câmpan a lucrat la Poliţia de Frontieră.

Otilia Şandor

Au aruncat mita pe geam



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor