Agentii economici invitati la Romexpo

Agentii economici invitati la Romexpo
Romexpo oferă o serie de facilităţi firmelor pentru a participa la manifestările din acest an.

Potrivit proverbului: „Dacă nu merge Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed”, reprezentanţii Romexpo au început un periplu prin ţară în vederea atragerii de agenţi economici din diferite domenii, pentru a participa la expoziţiile organizate în acest an la Bucureşti.

La întâlnirea care a avut loc luni, 28 februarie 2011, la Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, au participat Ioan Micula şi Constantin Badea – preşedintele, respectiv directorul general al CCI Bihor, Doru Simovici – directorul general Romexpo, Cătălin Trifu – director de programe Romexpo, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. În deschiderea cuvântării sale, Ioan Micula a declarat că „sper ca această colaborare să fie cât mai benefică pentru agenţii economici bihoreni”. La rândul său, Doru Simovici, este de părere că evenimentul de la CCI Bihor înseamnă oficializarea relaţiei de partneriat dintre Romexpo şi Camera de Comerţ.

Facilităţi

Reprezentanţii Romexpo au prezentat programul expoziţiilor din acest an şi facilităţile de care beneficiază agenţii economici membri ai camerelor de comerţ şi nu numai. „Tarifele sunt mai mici decât anul trecut. Apoi, membrii camerelor de comerţ beneficiază de reducerea cu 20% a taxelor de participare, plus alte reduceri, unele de până la 60% din preţul de catalog”, a subliniat directorul Romexpo.

Pentru anul 2011, Romexpo şi-a propus să organizeze 62 de manifestări expoziţionale în domeniul tradiţional (agricultură, construcţii, industrie alimentară, medicină, industrie hotelieră, etc) şi în domenii noi (consultanţă pentru IMM, oferte educaţionale, medicină alternativă, etc.).

În perioada 31 martie – 3 aprilie se va desfăşura ITP Expo – Târgul internaţional de textile şi pielărie. „Târgul se adresează în primul rând producătorilor români care sunt invitaţi cu brandurile şi colecţiile proprii, şi care vor avea posibilitatea să întâlnească pe perioada expoziţiei comercianţi români şi străini”, ne-a informat CălinTrifu, director de programe Romexpo. Acelaşi târg va avea şi o ediţie de toamnă, în perioada 27 – 30 octombrie.

În cadrul întâlnirii de luni au fost aduse în discuţie şi târgurile itinerante care au contribuit şi ele la scăderea atractivităţii Romexpo. „Multe dintre mărfurile de la aceste expoziţii sunt chinezării. Suntem afectaţi şi noi, dar şi producătorii români. Încercăm să căutăm soluţii şi una dintre acestea ar putea fi avizarea organizatorilor de expoziţii”, este de părere Doru Simovici.

DAN BIRTA

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase