Agricultori informaţi

Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, organizează în cursul acestei săptămâni mai multe întâlniri cu producătorii agricoli din zona Beiuş- Ştei.

„Scopul acestor întâlniri îl constituie informarea producătorilor agricoli pentru o mai bună cunoaştere a politicii agricole comune, adaptarea la cerinţele actuale dar şi oportunităţi şi avantaje în vederea accesării de fonduri europene”, a precizat Nicolae Hodişan, directorul coordonator al DADR Bihor.

Vor fi prezentate materiale privind măsurile de accesare a fondurilor europene din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, înfiinţarea grupurilor de producători, formele de sprijin şi avantajele obţinute de producătorii agricoli şi forme asociative în agricultură, cadrul juridic, oportunităţi şi avantaje în accesarea fondurilor europene nerambursabile.

Întâlnirile vor debuta marţi în comuna Rieni cu începere de la ora 11 în sala de şedinţe a primăriei. Tot marţi, dar de la ora 13 va avea loc la primărie întâlnirea cu agricultorii din comuna Bunteşti.

În comuna Tărcaia vineri la ora 11, în sala de şedinţe a primăriei va avea loc o altă întâlnire a speciliştilor DADR cu agricultorii. Tot vineri, de la ora 13 în comuna Finiş fermierii vor putea afla ultimele noutăţi din domeniu.

S.Al.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase