Agricultură pe bani UE

Agricultură pe bani UE
Deva – Cei care doresc să demareze o afacere în acest domeniu au posibilitatea să acceseze fonduri UE. Pentru aceasta este nevoie de elaborarea unor proiecte de investiţii, precum cele întocmite pentru accesarea programului SAPARD.

„Ministerul Agriculturii trebuie să întocmească planul naţional de dezvoltare. După ce va fi aprobat, fondurile, care contribuie la implementarea politicii agrare comune, vor putea fi accesate. Până atunci însă trebuie să avem proiectele!

Pentru a afla informaţii legate de domeniile care primesc finanţări nerambursabile cei interesaţi se pot adresa Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cu sediul în Deva, str. 22 Decembrie, nr. 222 (sediul DADR Hunedoara), telefon 217453, interior 111„, a precizat Artur Kovaci, directorul instituţiei. Acum câteva zile ministrul agriculturii estima că fondurile UE vor putea ajunge la beneficiari pe la finele anului.

Donator sau beneficiar

România va putea atrage în perioada 2007-2013, aproximativ 20 de miliarde de euro, numai pentru dezvoltarea mediului rural.

„Banii vin de la CE, iar bugetul se construieşte din cotizaţiile fiecărui stat membru, care este de 1,04% din produsul intern brut. Cum România are un PIB de circa 100 de miliarde de euro anual, noi trebuie să dăm bugetului european peste un miliard de euro în fiecare an, adică vreo opt miliarde până în 2013. Avem însă posibilitatea să primim 32 de miliarde de euro ( fonduri structurale şi cele pentru agricultură), dar condiţia este să avem proiecte viabile din punct de vedere economico-social. Dacă aceste proiecte nu le vom avea, vom deveni simpli contribuabili la bugetul Uniunii„, concluzionează directorul Artur Kovaci.

Clara Pâs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase