„Şah” la senatorul Arion

„Şah” la senatorul Arion
Hunedoara – Biroul Executiv al organizaţiei municipale Hunedoara a Partidului Naţional Liberal (PNL) a fost suspendat din funcţie, urmând ca un nou organism de conducere, inclusiv preşedintele acestuia, să fie ales până la sfârşitul lunii decembrie.

Decizia survine după ce preşedintele organizaţiei, senatorul Viorel Arion, a semnat Apelul pentru unitatea PNL şi a cerut reprimirea în partid a lui Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica. Până la organizarea de noi alegeri, organizaţia va fi condusă de vicepreşedintele filialei judeţene, Ioan Macovei.

În replică, senatorul Viorel Arion a declarat că nu a fost înştiinţat oficial de decizia luată de colegii săi. „Este o măsură represivă pentru că am îndrăznit să am o altă părere decât cea a conducerii PNL. Singura mea vină este un delict de opinie pentru că am cerut ca doi preşedinţi ai PNL să fie integraţi din nou în partid”, a spus senatorul PNL.

Mihai Stan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase