Şahişti orădeni în Ungaria

Şahişti orădeni în Ungaria
Un grup de trei sahisti de la U Agora SC Oradea au participat la un puternic turneu international, la Eger (Ungaria). Au fost prezenti 56 de concurenti, din Ungaria, România, Slovacia si Serbia – Muntenegru.

Turneul a avut sapte runde (sistem elvetian). Sahistii oradeni au înregistrat rezultatele: Dan Rat, locul VI, cu 5 puncte; Maria Ursente, locul I la feminin, cu 3,5 p; Tudor Ursente, 3 p. Deplasarea celor trei sportivi la Eger a fost sponsorizata de Galassini România.

Un alt sahist oradean, Ionel Luca, a participat la turneul de la Aggatelek (Ungaria), disputat pe durata a noua runde. Luca s-a situat pe locul IV, cu 5,5 puncte, dintr-un total de 20 de participanti. El s-a aflat la numai 0,5 puncte de mult râvnita norma de maestru international.

Gavril Nutiu