Şahul, program încărcat în 2007

Şahul, program încărcat în 2007
REŞIŢA – Anul 2006 a fost unul de răscruce pentru şahul reşiţean. Meritul aparţine Direcţiei Judeţene pentru Sport Caraş-Severin care, prin prof. Liliana Dacica, a reuşit să-i sensibilizeze şi pe „monştrii sacrii“ ai şahului reşiţean, dar şi pe cei care pun pasiune în ceea ce fac.

Concret, în jurul maestrului internaţional Corneliu Buşu, al inimosului Mihai Bolintiş, al „reanimatorului“ anilor ’90, Valeriu Grozav, s-au strâns şi celelalte valori ale sportului minţii, cu toţii susţinuţi şi de Horia Irimia, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

De altfel, acesta din urmă va fi sponsorul principal al „Memorialului prof. Ion Irimia“, turneu care va avea loc duminică, 11 februarie a.c., cu începere de la ora 9.00.

Vor urma, pe parcursul anului, alte 14 competiţii, la toate nivelurile, cea mai galonată fiind „Turneul Internaţional Reşiţa 2007“, din luna iunie a.c., în cadrul Zilelor Reşiţei. Aceasta, pe lângă participarea echipei de seniori a C.S. Muncitorul Reşiţa în Campionatul Diviziei A, ediţia 2007, cea mai mare performanţă a şahului reşiţean.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !