Ai noştri au învăţat peste 300 de oameni

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
2Comentarii
Ai noştri au învăţat peste 300 de oameni
18 cadre medicale şi voluntari de la Ambulanţa Bihor au reprezentat judeţul la o lecţie de viaţă de prim ajutor.

Sâmbătă, 28 mai, pe Arena Naţională din Capitală s-a încercat intrarea în Guiness Book şi depăşirea propriului record al României din 2011, când peste 7.000 de oameni au învăţat în acelaşi timp să facă manevrele de resuscitare de bază.

Astfel, pe Arena Naţională au sosit peste 10.000 de oameni, care au fost învăţaţi să salveze oameni aflaţi în stop cardiorespirator. Pentru doborârea recordului ar fi fost necesară prezenţa a 12.000 de oameni. La eveniment, care a fost o lecţie de viaţă adevărată, au venit să ajute şi paramedici de la inspectoratele judetene pentru situaţii de urgenţă, inclusiv secretarul de stat Raed Arafat.

4arena

Din Bihor au plecat 18 oameni, cadre medicale ale Ambulanţei Bihor, dar şi câţiva voluntari care au urmat sau urmează cursuri la Ambulanţă. Împreună au arătat manevrele de resuscitare la peste 300 de oameni, copii şi adulţi. Un grup mare cu care au lucrat ai noştri a fost format din circa 40 de angajaţi ai unui lanţ de supermarketuri, veniţi, unii dintre ei şi cu copii.

4arena2

Cei prezenţi la Arena Naţională speră că, în curând, în şcolile din România se vor introduce cursuri de prim ajutor, ţara noastră situându-se pe loc ruşinos la numărul de români care ştiu să facă BLS /basic life support/ – manevre primare de resuscitare -, dar şi la vârsta la care acestea se învaţă.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor