Ai reciclat, ai castigat!

1Comentariu
Ai reciclat, ai castigat!
Luni a debutat campania „Ai reciclat, ai câștigat!”, organizată de operatorul de salubritate RER Ecologic Service.

Astfel, până la sfârșitul anului, orădenii care vor fi surprinşi de către angajaţii RER că depun deşeuri reciclabile fie în igluuri, fie în recipientele cu capac galben, destinate exclusiv colectării fracției uscate (pet, aluminiu, hârtie, carton, plastic, sticlă), vor fi premiaţi cu diferite bunuri făcute din materiale reciclabile. „O echipă mobilă formată din angajații RER va patrula prin oraș în căutarea cetățenilor responsabili, pentru a-i surprinde atunci când participă la colectarea selectivă, aruncând deșeurile acolo unde trebuie și în mod selectiv”, informează Primăria.

Campania inedită are două obiective: pe de o parte să le mulţumească celor care au înțeles importanţa colectării selective și care și fac ceva pentru realizarea ei, iar pe de altă parte, să îi convingă pe ceilalți orădeni, care nu respectă încă principiile colectării selective, că respectarea acestora înseamnă în primul rând responsabilitate față de mediu. În total, în oraș există 650 de igluuri în trei culori: albastru pentru hârtie, galben pentru plastic /metal, iar verde pentru sticlă.

 

Taguri: ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor