AIESEC susţine educaţia

AIESEC Oradea investeşte în educaţia tinerilor. Organizaţia studenţească va lansa, vineri, 16 aprilie, proiectul „Sustainability Education Program”, când va informa studenţii cu privire la dezvoltarea durabilă şi impactul social.

„Prin proiectul «Sustainability Education Program», finanţat de către Royal Bank of Scotland, AIESEC Oradea a hotărât să investească în educaţia tinerilor şi să promoveze conceptul de dezvoltare durabilă, mediu şi impact social”, a arătat Ionuţ Dejeu, responsabilul cu comunicarea în cadrul AIESEC.

Pentru a mări impactul proiectului în rândul tinerilor, AIESEC aduce două studente din India prin programul Exchange. Studentele vor petrece o săptămână la Bucureşti, unde vor fi instruite de anumite organizaţii non-guvernamentale, după care vor susţine seminarii şi sesiuni de pregătire.

„Studenţii din toată ţara sunt încurajaţi să găsească soluţii pentru problemele comunităţii în care trăiesc. Proiectul cuprinde sesiuni de pregătire, care se vor desfăşura timp de patru săptămâni, din 19 aprilie până în 23 mai, şi vor fi susţinute de studenţii străini. Temele sesiunilor vor fi: responsabilitate personală, schimbări climatice, dezvoltare durabilă, responsabilitatea socială a companiilor şi impactul social”, a mai informat Ionuţ Dejeu.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase