Ajută copiii abuzaţi sexual

1Comentariu
Ajută copiii abuzaţi sexual
Asociatia Femeilor Împotriva Violentei Artemis, în colaborare cu Fundatia Româna pentru Copii, Comunitate si Familie (FRCCF), au demarat un ambitios proiect privind ajutarea, dar si prevenirea abuzului sexual în rândul copiilor.

Proiectul denumit „Consolidarea si extinderea bunelor practici de interventie si prevenire a abuzului sexual asupra copiilor” este finantat de Uniunea Europeana prin programul Phare 2003.


„Ne dorim sa contribuim la îmbunatatirea protectiei copiilor abuzati sexual si reducerea vulnerabilitatii lor fata de aceasta forma de abuz. Putem ajunge la aceste rezultate prin asigurarea unor servicii specializate de interventie si consiliere pentru minorii victimizati si a persoanelor de încredere si sprijin”, a precizat coordonatoarea proiectului, Sorina Bumbulut.


În cadrul proiectului, care se întinde pe parcursul a 13 luni, circa 100 de copii bihoreni din clasele primare vor punea beneficia de educatie si informare privind abuzul sexual. Într-o prima etapa se vor desfasura întâlniri cu cadrele didactice si parintii, pentru a le oferi informatii despre formele de maltratare ori agresare a copiilor si despre factori care sporesc riscul aparitiei lor. Apoi, copiii vor fi învatati cum sa recunoasca, sa opuna rezistenta si sa relateze un abuz ori o tentativa de agresare.

Abuz reclamat de un copil


În Oradea, centrul de consiliere pentru copilul abuzat sexual functioneaza pe strada Tudor Vladimirescu nr. 1, et. 4, ap. 22. Centrul ofera informarea clientilor prin telefon la numarul 414.520, luni între orele 14:00-17:00 si joi între orele 9:00-11:00. Se ofera si consiliere psiho-sociala pentru adultii de sprijin, activitati de grup pentru copii si tineri, dar si parinti si educatori.

Rezultatele nu s-au lasat prea mult asteptate, astfel ca deja un copil abuzat a apelat la serviciile centrului. Parteneri în cadrul acestui proiect sunt IPJ Bihor, Inspectoratul Scolar si Directia pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului.

Simona Drimbau




1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor