Ajutaţi să se orienteze în carieră

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
Ajutaţi să se orienteze în carieră
20.000 de elevi din clasele a IX-a şi a X-a, înscrişi în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, în cadrul a două regiuni de dezvoltare – Nord – Vest şi Vest, vor fi ajutaţi să se orienteze în carieră.

2.400 dintre beneficiarii proiectului sunt din unităţi de învăţământ din Oradea şi judeţul Bihor. 670 dintre aceştia au completat chestionarul care îi ajută să îşi descopere competenţele. Beneficiarii proiectului la nivelul judeţului nostru vin de la Colegiul Economic „Partenie Cosma”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional „Samuil Vulcan”, Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”, Colegiul Tehnic nr. 1, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, Liceul de Arte, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” şi Colegiul Pedagogic „Nicolae Bolcaş” Beiuş.

Proiectul „Skills for jobs”, realizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj şi Asociaţia Inceptus România şi Inspectorate Şcolare din regiunea de Nord Vest şi Vest, îşi propune să dezvolte abilităţile elevilor privind orientarea profesională în vederea corelării rezultatelor învăţării cu cerinţele de pe piaţa muncii. Un alt obiectiv al proiectului este dezvoltarea capacităţii elevilor de a efectua alegerea studiilor academice şi, implicit, a carierei în raport cu propriile lor competenţe şi aspiraţii.

„Obiectivele se vor realiza într-un cadru organizat pentru descoperirea aptitudinilor fiecărui elev, prin folosirea unei aplicaţii informatice de consiliere online, adaptată nevoilor grupului ţintă. Fiecare elev în parte va fi testat şi consiliat în alegerea unei cariere sau a unei profesii. Prin această testare se urmăreşte de fapt diminuarea ratei şomajului şi reducerea diferenţelor dintre cerere şi oferta de pe piaţa muncii”, a declarat prof. Nicolae Avram, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

Chestionar

Potrivit acestuia, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj a semnat, în cursul lunii septembrie 2014, contractul pentru achiziţionarea Chestionarului de Interese Vocaţionale Jackson (JVIS – Jackson Vocational Interest Survey), chestionar care va fi utilizat în cadrul proiectului „Skills for Jobs”, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectoria Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, pe axa „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”.

„Chestionarul este un instrument destinat evaluării intereselor vocaţionale. Aplicarea lui va oferi fiecărui elev din grupul ţintă oportunitatea de autocunoaştere a intereselor sale profesionale. Astfel, fiecare elev va beneficia de un raport complex, autocunoaşterea intereselor profesionale fiind una dintre componentele fundamentale ale cunoaşterii vocaţionale”, a adăugat Daniel Don, director AJOFM Cluj şi manager de proiect.

Iniţiatorii proiectului consideră că clasa a IX-a şi a X-a este perioada oportună pentru focusarea elevilor asupra viitoarei cariere profesionale, pentru identificarea şi cristalizarea – la început – a intereselor vocaţionale, independent de sugestiile sau influenţele exterioare.

În perioada următoare, elevii selectaţi vor putea participa şi la două târguri educaţionale la care vor participa anagajatori şi unităţi de învăţământ superior, unul la Cluj şi altul la Timişoara.

Servicii în cadrul proiectului

Elevii vor beneficia de mai multe servicii în cadrul proiectului „Skills for Jobs”:

informare cu privire la importanţa/impactul consilierii asupra traseului profesional, servicii de consiliere în carieră, de orientare şcolară şi profesională (opţiunea de a continua studiile sau de a urma o carieră profesională), identificarea şi măsurarea intereselor vocaţionale ale elevilor cu ajutorul chestionarului de interese vocaţionale Jackson şi vor primi informaţii cu privire la piaţa muncii şi a portofoliului necesar la angajare. Totodată, va fi asigurat contactul direct cu mediul universitar şi cu angajatorul şi va fi organizat un concurs cu premii destinat elevilor din grupul ţintă, intitulat „Autocunoaşterea, fundamentul unei cariere de succes”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase