Ajutoare pentru încălzire

Ajutoare pentru încălzire
Deva – OU 5/2003, care s-a modificat de miercuri, vizează acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei pentru persoanele sau familiile singure care nu primesc ajutor social.

Pentru a veni în ajutorul familiilor şi persoanelor singure care, în proporţie de 85%, se află în mediul rural şi care utilizează pentru încălzirea locuinţei acelaşi tip de combustibil, OU adoptată acordă posibilitatea de a primi ajutoare de încălzire şi acestor categorii care nu primesc ajutor social.

„Având în vedere că sezonul rece deja a început, se impunea luarea unor măsuri de urgenţă pentru ca familiile şi persoanele singure care nu primesc venit minim garantat şi care utilizează pentru încălzirea locuinţei lemne, cărbuni, combustibili petrolieri să poată beneficia, începând cu data de 1 ianuarie 2007, pentru perioada ianuarie – martie 2007, de un ajutor pentru încălzirea locuinţei”, a declarat Gheorghe Barbu, ministrul Muncii.

Ordonanţa de urgenţă prevede acordarea ajutorului pentru încălzire familiilor şi persoanelor singure cu venituri pe membru de familie de până la 500 lei.

Cuantumul ajutorului este stabilit în sumă fixă, astfel că familiile cu veniturile cele mai reduse vor beneficia de un ajutor lunar în cuantum de 46 lei, iar cele cu veniturile de 500 lei/persoană vor beneficia de un ajutor lunar de 14 lei;

Familiile şi persoanele singure vor depune cererile completate la primăriile în a căror rază teritorială locuiesc, începând cu luna decembrie 2006.

Ina Jurcone



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase