Ajutor de minimis pentru viticultori

De Simona Drimbău
Viticultorii sprijiniți
Viticultorii sprijiniți - © FOTO:S.D.
Bani pentru viticultorii care doresc să-și promoveze vinurile.

De curând a fost aprobat un proiect de hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru măsura de promovare a vinurilor în țări terțe, aferentă Programului național de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018.

„Pentru a veni în sprijinul viticultorilor în sensul creșterii atractivității măsurii de promovare din cadrul Programului național de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018 și pentru o mai bună absorbție a fondurilor europene destinate acesteia, se propune instituirea unei scheme de ajutor de minimis, sprijin complementar contribuției externe din FEGA”, se arată în nota de fundamentare.

Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 1.500.000 euro, respectiv 7.000.000 lei și se asigură în limita creditelor de angajament aprobate în anul 2018 Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Această schemă de ajutor de minimis se aplică programelor de promovare care se depun după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, până la data de 15 octombrie 2018, în limita bugetului alocat.

Beneficiari

De acest sprijin financiar sunt producătorii din sectorul vitivinicol care promovează vinuri în țări terțe, prin intermediul programelor de promovare. Obiectivul acordării sprijinului financiar îl reprezintă stimularea potențialilor beneficiari pentru implementarea programelor de promovare a vinurilor în țările terțe, ce poate conduce la îmbunătățirea echilibrului între cerere și ofertă, respectiv deschiderea de noi piețe de desfacere, consolidarea sectorului vitivinicol precum și la îmbunătățirea competitivității și a exportului vinurilor cu denumire de origine controlată, indicație geografică sau a vinurilor pentru care se indică soiul viței-de-vie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !