Ajutor financiar în avans pentru depozitarea cărnii de porc

Ajutor financiar în avans pentru depozitarea cărnii de porc
Guvernul a stabilit, printr-o Hotărâre adoptată miercuri, cadrul juridic pentru acordarea ajutorului financiar stabilit în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Acest ajutor se acordă, în limita sumei de 50.520 euro, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale constituite conform OUG nr. 44/2008 şi/sau persoanelor juridice, plătitoare de TVA, denumite operatori, care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 826/2008 al Comisiei din 20 august 2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru cererile privind ajutorul financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc depuse începând cu data stabilită conform art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 360/2015 al Comisiei şi până la data stabilită în conformitate cu prevederile art.1 din Regulamentul (UE) nr. 725/2015, respectiv 9 martie – 2 mai 2015.

Actul normativ prevede categoriile de produse eligibile pentru ajutor, sumele corespunzătoare și perioadele de depozitare, potrivit anexei la Regulamentul (UE) nr. 360/2015.

Metodologia de aplicare a acestor măsuri, ghidul solicitantului, formularistica și procedurile de acordare a ajutorului se elaborează, conform prevederilor Hotărârii, de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase