Ajutor pentru centrele sociale hunedorene

Ajutor pentru centrele sociale hunedorene
DEVA – În cadrul activităţii de îmbunătăţire a echilibrului socio-economic al familiei, Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Judeţului Hunedoara (DMPS) a acordat, în anul 2007, ajutoare financiare unui număr de 323 familii sau persoane singure cu nevoi speciale în sumă de 128.800 lei.

În prezent mai sunt înaintate spre aprobare un număr de 54 de propuneri, în sumă de 21.000 de lei. De asemenea, la nivelul judeţului Hunedoara, au primit subvenţii de la bugetul de stat fundaţii şi ONG-uri care acordă servicii de asistenţă socială. Fundaţia Sfântul Francisc Deva a fost subvenţionată, pentru cei 311 beneficiari ai săi, cu suma de 336.420 lei.

 

„În 2007, prin DMPS Hunedoara, s-a acordat finanţare şi pentru cheltuieli cu întreţinerea, construcţia, reparaţia, amenajare şi modernizarea instituţiilor de asistenţă socială. De acestea au beneficiat patru unităţi hunedorene, suma totală alocată fiind de 3.544.000 lei”, susţine Octavian Băgescu – director DMPS Hunedoara. De asemenea, DMPS Hunedoara, a realizat, în 2007, lunar, activităţi de monitorizare pentru cele patru centre sociale hunedorene.

Sanda Bocaniciu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !