Akcent şi aurolaci la Lotus Market

Akcent şi aurolaci la Lotus Market
ORADEA - Joi seara, vrând-nevrând, sute de orădeni au luat parte la marea sărbătoarea a Centrului Comercial şi de Divertisment Lotus Market. Complexul a împlinit vârsta de cinci ani, aceasta fiind un bun prilej pentru organizarea unei seri de neuitat, mai ales că momentul aniversării a coincis perfect cu seara lui Moş Nicolae.

Evenimentul a fost încărcat de o serie de manifestări dedicate atât celor mici cât şi celor mari. Concursuri răsplătite cu premii şi multe dansuri menită să binedispună pe toată lumea. Invitaţii speciali au fost băieţii trupei Akcent, care au reuşit să susţină un miniconcert. Cei care s-au bucurat cu adevărat de întreaga nebunie de sub cupola Lotusului, au fost zecile de prichindei. Şi de această dată, organizatorii evenimentului au avut parte şi de persoane care, cu siguranţă, nu s-au aflat pe lista de invitaţi. Vorbim despre tinerii care de ani de zile îşi duc traiul pe străzile oraşului. Se pare că năpăstuiţii au aflat de marea sărbătoare şi nu au vrut să o piardă nicicum. Astfel, prezentatoarea Beatrice, ce a purtat o ţinută demnă de covorul roşu, a fost înconjurată mai tot timpul de aurolacii urbei. Murdari, cu un comportament greu de potolit, tinerii străzii au fost vizibil impresionaţi de tot ceea ce s-a întâmplat în jurul lor, mai mult au participat la câteva din concursurile prezentate. De-a dreptul ridicol, la unele concursuri chiar au şi câştigat cupoane de reduceri la obiectele vestimentare din magazinele din incinta complexului.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !