Al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria

1Comentariu
Al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria
SOFIA – Marţi s-a semnat la Sofia acordul pentru construirea podului care va lega portul dunărean bulgar Vidin de oraşul Calafat din România, pe cale ferată şi rutieră. Acesta este un element cheie al unui coridor european de transport din oraşul german Dresda către Istanbul, Turcia.

Lungimea totală a căii rutiere a fost stabilită la 1.440 de kilometri, iar a liniei ferate la 2.480 de kilometri. La terminare, podul ar urma să aibă două benzi de circulaţie în fiecare direcţie şi o linie de cale ferată.

România şi Bulgaria au semnat un acord pentru construirea podului Calafat-Vidin în 2000, însă o serie de obstacole birocratice au amânat proiectul. Singurul pod de pe porţiunea de 610 kilometri din Dunăre care formează graniţa bulgaro-română este, în prezent, cel între Ruse şi Giurgiu, prevăzut de asemenea cu o cale rutieră şi feroviară.

Podul va fi construit de compania spaniolă Fomento de Construcciones y Contratas, valoarea contractului ridicându-se la 100 milioane de euro. Costul total al lucrării este stabilit la 236 milioane de euro.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor