Adinaori am aflat că ministrul de finanţe grec, comunistul Yanis Varoufakis era să-l ia la pumni pe preşedintele Eurogroup, un olandez ce încerca să-l convingă pe grec cât de bună şi necesară este austeritatea pentru Grecia! Dacă elenii continuă să ridice tonul la Europa lui Merkel, tare mi-e că Grecia va ieşi bucuroasă din zona Euro şi apoi chiar din UE! Rusia o aşteaptă cu drag. Iar o dată ieşită Grecia, fisura în Europa fiind produsă, UE va avea de trăit vremuri grele… Va fi momentul în care Rusia va încerca să forţeze mâna europenilor, cu o impetuozitate (ca să nu scriu “obrăznicie”) greu de imaginat în urmă cu, hai să zicem, zece ani. Când va considera că are destui aliaţi şi, implicit, atuuri, Putin va forţa războiul, cred eu. Până atunci, Rusia va investi tot mai mult în Armata sa, pe toate planurile şi va declanşa o campanie diplomatică internaţională ce va combina politica pumnului în faţa unor ţări identificate deja drept duşmani (printre care şi România) cu o curtoazie exemplară în faţa altor state, de care Rusia are nevoie, pentru a-şi sprijini poziţia geo-politică şi cea economică. La această a doua categorie putem găsi deja China, Turcia, Brazilia, India şi, ca jucători regionali în SE Europei, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi, într-un viitor apropiat, cred eu, Grecia.
Al Treilea Război Mondial nu e doar o poveste. Apele tulburi dimprejurul României
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De 10 ani, Centrele ESTET PRO își răsfață clienții cu cele mai noi și performante tehnologii non-invazive de estetică facială, remodelare corporală și epilare definitivă profesională.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Terminalul se deschide luna viitoare, dar zborurile internaționale regulate se mai lasă așteptate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!