Alaturi de cei mai nefericiti

Alaturi de cei mai nefericiti
Indiferent de religie sau nationalitate, sarmanii Oradiei s-au bucurat de întreaga atentie a voluntarilor si angajatilor Fundatiei Ecclesia Mater, împreuna cu Primaria, administrator al Azilului de Noapte din strada Gutenberg.

„Am oferit mese pentru nevoiasi din 13 aprilie, si vom mai iesi în parc cu mâncare pâna în 26 inclusiv. Am vrut sa facem astfel încât sa-i ajutam si pe cei de credinta catolica, si pe ortodocsi”, spune Ferenc Istvan, reprezentant al fundatiei.

Masa oferita luni, în Parcul Bratianu, pentru 70 de persoane a constat dintr-un gulas de pui, oua rosii si cozonac. „Ma bucur ca am primit mâncare si dulciuri. Am zece copii acasa si orice ajutor pe care îl primesc este binevenit”, spune Maria Hamza, retrasa pe o banca împreuna cu doi copii care savurau un ceai dintr-un pahar de unica folosinta.

Paste la Azil

Si la unicul azil de noapte din Oradea s-a simtit ca e sarbatoare. Cei 52 de asistati social care, momentan, îsi petrec noptile în imobilul din strada Gutenberg au avut un meniu special zilele trecute. „Vineri am primit sarmale de la organizatia de femei de la PRM.

Bucatareasa noastra le-a fiert si au fost servite la masa de duminica. As vrea sa le multumesc. De când existam, ele au fost singurele care s-au interesat de soarta asistatilor. Ele au mai fost alaturi de noi si de Craciun, dar în afara de acest partid, nici unul nu ne-a ajutat în nici un fel”, spune Ferenc Istvan.

Cristina Ghilea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase