Alaturi de copiii cu dizabilitati din Tinca

2Comentarii
Alaturi de copiii cu dizabilitati din Tinca
Abia reveniţi din vacanţă, jucătorii de la FC Bihor le-au făcut sâmbătă o vizită copiilor aflaţi în centrele de plasament şi căsuţele de tip familial din Tinca.

Au fost vizitate cinci locaţii, în care Muscă, Mărkuş, Florean&co. le-au făcut mici bucurii celor circa 50 de copii. Pe tot parcursul traseului componenţii clubului FC Bihor au fost însoţiţi de primarul comunei Tinca, Teodor Coste, care i-a invitat apoi la Primărie. Fotbaliştii i-au oferit edilului o minge cu autografele tuturor jucătorilor şi au făcut o poză de grup. La acţiune au participat şi preşedinţii celor două cluburi aflate în colaborare, Şerban Morcan (FC Bihor) şi Cătălin Sărmăşan (CF Liberty).

Vizita a fost cuprinsă în programul „FC Bihor, mai mult decât fotbal”. „Prin acest gest al lor, componenţii clubului fanion de fotbal al judeţului au dorit să-şi aducă aminte şi de alţi semeni ai noştri, care, din păcate, trec prin greutăţi în viaţă, şi de ce nu, să sensibilizeze şi pe alţii şi să ofere un exemplu de generozitate”, se specifică într-un comunicat al clubului.

T.B.

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor