Alb-negru pentru Jiul în Antalya

Alb-negru pentru Jiul în Antalya
Petroşani – Minerii i-au învins pe austriecii de la Altach şi au pierdut cu Dinamo Brest, din Belarus.

Culorile tradiţionale ale clubului Jiul (alb şi negru) au „guvernat” parcă şi rezultatele echipei în primele două jocuri amicale din stagiul de pregătire pe care minerii îl efectuează în Antalya (Turcia). În primul meci, Jiul a reuşit un rezultat surprinzător, învingând, vineri, cu scorul de 2-1, pe SC Altach, locul cinci în prima ligă din Austria. Golurile alb-negrilor care au încasat astfel o bilă albă au fost marcate de M. Voicu ’40 şi Drida ’68. În al doilea joc, echipa antrenată de Marin Tudorache a respectat codul culorilor care o guvernează şi a încasat şi bila neagră, pierzând cu 0-1, meciul susţinut, sâmbătă, cu Dinamo Brest, din Belarus.

După partida cu echipa din Belarus, Tudorache s-a declarat dezamăgit de faptul că jucătorii săi au ratat ocazii mari de a marca, trimiţând de două ori mingea în bară şi nereuşind să puncteze când au rămas singuri cu portarul bielorus.

În partida cu austriecii, antrenorul Marin Tudorache a folosit următoarea formulă de echipă: Anton – Konicika, Mihart, Kalai, Lungan – M. Voicu, Pâcleşan, Paleacu, M. Gheorghe – Drida, Apetri. Pe parcursul meciului au mai intrat Petrescu, Florea, Teuşan, Muscalu şi Stemat. În jocul contra formaţiei din Belarus, Tudorache, a jucat cu: Anton – Konicika, Mihart, Kalai, Lungan – Pâcleşan, Bicfalvi, M. Voicu, C. Petre – Dulcea, Paleacu. Au mai jucat Drida, M. Gheorghe, Apetri şi Constantinescu.

Găldeanu, Dinu şi Panaitescu au revenit la antrenamentele echipei Jiul Petroşani.
Jucătorii Dan Găldeanu, Ciprian Dinu şi Ovidiu Panaitescu vor rămâne la dispoziţia antrenorului formaţiei Jiul Petroşani, Marin Tudorache, deşi cei trei au fost puşi pe lista de transferuri şi au fost înştiinţaţi că îşi pot căuta echipe.
Antrenorul cu portarii de la Jiul, Stelian Homan, îi va supraveghea pe cei trei fotbalişti la antrenamentele de la Petroşani. „Sunt conştiincioşi şi îşi dau silinţa.

Dan Găldeanu a înscris patru goluri în amicalul cu Retezatul Haţeg şi pe deasupra a şi slăbit destul de mult. Dacă se vor pregăti la fel, cred că au şanse să fie cooptaţi din nou în lot”, a declarat Homan.
Pe de altă parte, Tudorache l-a chemat în stagiul de pregătire din Antalya şi pe portarul Valentin Lipitor despre care iniţial declarase că este în urmă cu pregătirea fizică. Tudorache a afirmat că portarul Cătălin Mulţescu nu a dat niciun semn că s-ar alătura în Antalya echipei.

Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !