Albă ca Zăpada pe scena Arcadiei

Albă ca Zăpada pe scena Arcadiei
O improvizatie libera dupa Fratii Grimm, de Sebastian Barbalan, pentru cei mici si cei mari.

Recenta premiera a Teatrului pentru Copii si Tineret Arcadia s-a dovedit a fi una de succes: celebrul basm al Fratilor Grimm, care a facut atâtea generatii de copii – si nu numai – sa se bucure si sa se emotioneze de peripetiile frumoasei printese si ale celor sapte pitici, i-a prilejuit tânarului si talentatului regizor Sebastian Barbalan sa realizeze un spectacol plin de verva si de o veselie pigmentata ici-colo cu emotie autentica.

Regizorul si-a scris propria versiune dupa cunoscuta poveste, dând la iveala un text nou – de fapt o improvizatie libera în care, pastrând linia principala a textului, si-a îngaduit, cu masura si cu respectul cuvenit, sa modernizeze pe alocuri atât textul propriu-zis, cât si spectacolul. De fapt, el a rescris basmul într-o maniera deosebit de simpatica, capabila deopotriva sa emotioneze dar si sa provoace, sa incite, sa solicite participare si chiar atitudine si, ceea ce ni s-a parut foarte important, a reusit sa pigmenteze cu atât de necesarul si gustatul umor scenele binecunoscute din poveste.

O detasare neostentativa, dimpotriva, atasanta si cu trimitere eleganta si hazoasa spre lumea noastra de azi, în care micii spectatori, dedati la complicate jocuri pe calculator, si-au mai pierdut din naivitatea copiilor de-acum un veac.

Un regizor inovativ

Regizorul nu si-a propus sa schimbe perceptia copiilor despre binecunoscuta poveste a Albei ca Zapada, ci sa le-o repovesteasca micilor spectatori, cu mici insertii care nu numai ca nu i-au derutat, ci le-a stimulat imaginatia, demonstrându-le simplu, pe întelesul lor, ca fiecare dintre noi, cei care citim sau vedem un spectacol, avem voie sa ne imaginam cum ne place si cum dorim ceea ce ni s-a oferit prin intermediul lecturii sau al spectacolului. Este, cred, din acest punct de vedere, o inovatie extrem de pretioasa si de fericita.

Mai ales ca autorul, am zice, total aproape, al spectacolului, a subliniat foarte frumos o idee profund educativa, si anume ca TEATRUL este o arta minunata, ca spectacolul de teatru ramâne una din cele mai placute moduri de a ne petrece timpul, ca în sala teatrului ne simtim cu totii mai liberi si mai voiosi, mai buni si mai generosi.

Ce aduce nou autorul acestui spectacol? În primul rând, un personaj-raisonneur care-i ajuta pe cei mici sa urmareasca povestea, atragându-le – când serios, când jucaus – atentia nu atât asupra întâmplarilor, cât mai ales asupra semnificatiilor lor. Actorul Igor Lungu îsi îndeplineste sarcina cu masura si cu farmec, intrând apoi cu aplomb si vizibila bucurie si în rolul unui pitic. Un alt personaj deosebit de simpatic (interpretat cu candoare si cu o buna experienta scenica de actorul Florin Stan) este în totalitate inventat de autorul scenariului: Oglinda, care capata în spectacolul acesta chipul unui personaj costumat cu o mantie argintie, sugerând luciul unei oglinzi.

Actori cu pofta de joc

Interpretei Albei ca Zapada, actritei Zentania Lupse, regizorul i-a indicat un glascior usor razgâiat, care poate fi talmacit si ca usoara detasare ironica de rol. Ea are farmec, e frumoasa si de o sinceritate ce se transmite instantaneu celor mici, solidari tot timpul cu ea. Piticii, de marime medie, foarte bine individualizati, sunt condusi de actorii – unii, papusari cu serioasa experienta scenica – Marlena Prigoreanu, Rodica Suplacan, Mirela Corbeanu, Rin Tripa – altii, foarte tineri, dar plini de solicitudine si cu mare pofta de joc, aducând pe scena o vizibila contributie personala în creionarea acestor fiinte mici, atât de îndragite de copii (Florin Silaghi, Andrei Fazekas, Lacramioara Aron). Rin Tripa e si el pitic, dar e si Vânatorul; actor cu îndelungata experienta scenica, e foarte bun în ambele ipostaze.

Andrei Fazekas joaca si el doua roluri, în vrajitoare devenind de nerecunoscut, purtând o masca foarte sugestiva, schimbându-si abil glasul si purtând un costum adecvat personajului. Florin Silaghi e si el, deopotriva, Printul salvator din final, gratios si usor pozeur, cum e de bon ton sa joci un atare personaj în 2006, si unul din cei mai hazosi pitici. Usor teatrala, dar altminteri bine construita pe datele antipatice evidente ale personajului binecunoscut, Rodica Suplacan, cu statura ei impunatoare si vocea de alto cu inflexiuni din zone vocale nepamântene parca, ea creeaza o Mama vitrega urâta de copii, deci credibila, convingatoare.

Decorul semnat tot de Csuri Emese este simplu si functional, iar piticii, cum spuneam, sunt deliciosi.
Mentionam si contributia esentiala a unei muzici excelente, aleasa tot de regizor, ajutat de semnatarul coloanei sonore, Veres Laszlo, ritmuri de mambo care-i fac pe cei mici sa bata din palme ritmic, accentuând participarea la desfasurarea actiunii.

Elisabeta Pop



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !