Albume record lansate la Oradea

Albume record lansate la Oradea
După 10 ani, Angela Similea a susţinut un concert la Oradea, împreună cu Ovidiu Komornik. Spectacolul de la Casa de Cultură a făcut sală plină. Bunici îmbrăcat festiv, părinţi şi copii au ocupat până la ultimul loc în sală.  video

Chiar dacă preţul unui bilet a fost de 200.000 de lei. Angela Similea a fost primit
cu flori chiar de pe scările Casei de cultură.

40000 discuri vândute

Angela Similea şi Ovidiu Komornik au fost prezenţi la Oradea în cadrul unui
turneu de promovare a albumelor „Lumea mea”, respectiv, „Când vin acasă”. Ambele
discuri au înregistrat deja vânzări record pentzru România, adică 40.000 de
unităţi vândute.

Colaborarea dintre cei doi artişti a început în Germania, în timpul unui turneu.
Din aceasta a rezulat casa de discuri Ovo Music, unde au înregistrat până acum
numele grele ale muzicii uşoare româneştiAngela Similea, Elena Cârstea, Gabriel
Cotabiţă, Sanda Ladoşi.”Nu era momentul să-mi iau la revedere de la scenă.

Mă simţeam ca o mamă care a plecat şi şi-a lăsat copiii singuri, fiindcă în
această perioadă am avut tot timpul semnale de la public, a mărturisit Angela
Similea presei orădene. De altfel, eu nu am stat niciodată, doar frecvenţa apariţiilor,
a invitaţiilor a fost mai mică”. Angela Similea spune că a cîntat peste tot
unde a primit invitaţii, „mai puţin la nunţi şi restaurante.

Fiindcă aceasta este o altă profesie, nu o altă calificare ca artist. Nu cred
că pot să atrag atenţia celui cu şpriţul”, a adăugat artista aflată la a adoua
tinereţe.

Emoţii pentru Eurovision

Angelea Similea şi Ovidiu Komornik spune că ţelul lor este acela de a reconsidera
statutul artistului român. „Dorim ca artistul să poată trăi din vânzări, nu
din concerte. Astfel, el poate să facă o selecţie a concertelor”, spune Ovidiu
Komornik.Se pare că cei doi ştiu ce spun, din moment ce onorariu pentru concertul
de joi seara a fost de 3.000 euro, o sumă dublă comparativ cu cea percepută
de formaţiile de succes ale generaţie de după 89.

Angela Similea a mărturisit jurnaliştilor că are emoţii pentru reprezenatntul
României în finala de azi a Eurovisionului. „Piesa e drăguţa, dar nu e o compoziţie
de top. Şi apoi, de de să neascundem, se câştigă pe criterii politice. Ciprul
dă voturi Greciei, Ungaria Austriei, iar cel mai bun vecin al nostru e Marea
Neagră”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !