Alcoolul şi sportul, printre secretele longevivităţii

Reactualizat la:
1Comentariu
Alcoolul şi sportul, printre secretele longevivităţii
Studiul unor cercetători britanici a ajuns la o concluzie cunoscută până acum, dar neconfirmată teoretic.

Persoanele care beau cantităţi moderate de alcool, fac sport, renunţă la fumat şi mănâncă zilnic cinci porţii de legume şi fructe trăiesc, în medie, cu 14 ani mai mult decât cei care nu respectă niciunul dintre aceste obiceiuri sănătoase.

Potrivit cercetătorilor alcoolul consumat cu modestie combinat cu exerciţiile fizice reprezintă un obicei extrem de sănătos. Daca stai să bei o bere sau un pahar de vin şi apoi fugi spre casă să recuperezi timpul la birt nu faci altceva decât să-şi adaugi câţiva ani în plus de trai.
Studiul se bazează pe chestionarea a 20.000 de bărbaţi şi femei din Marea Britanie în legătură cu stilul lor de viaţă în perioada 1993 – 1997.

Cercetătorii au dat voluntarilor, cu vârste cuprinse între 45 şi 79 de ani, câte o notă – de la 0 la 4 – acordând un punct pentru fiecare obicei sănătos din cele patru menţionate mai sus.

După ce au luat în calcul factorii de risc de deces, precum vârsta, cercetătorii şi-au dat seama că persoanele care primiseră nota 0 prezentau de patru ori mai multe probabilităţi de a deceda, mai ales din cauza unor maladii cardiace, faţă de persoanele care primiseră nota 4.

Cercetătorii, care au monitorizat decesele până în 2006, au mai spus că o persoană cu nota 0 are aceleaşi probabilităţi de a muri ca o persoană care a primit nota 4, dar care este cu 14 ani mai în vârstă.

Ancheta publicată în PLoS Medicine mai arată că cel mai mare beneficiu este până la urmă renunţarea la fumat, o schimbare care a dus la îmbunătăţirea cu 80% a stării de sănătate, a celor analizaţi. În top urmează consumul zilnic de legume şi fructe.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor