ALDE Bihor îi cere lui Tăriceanu să candideze la Președinție

Călin Popescu-Tăriceanu
Călin Popescu-Tăriceanu
De asemenea, filiala județeană cere conducerii centrale ALDE să negocieze cu PSD pentru un candidat comun, în persoana lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Despre Călin Popescu-Tăriceanu, filiala condusă de Ciprian Blejan susține că este „cel care poate înfrânge mașinăria electorală grupată în spatele actualului președinte și care poate aduce în fruntea țării un lider”. „Alegerile prezidențiale bat la ușă, vremea experimentelor și a căutărilor a trecut, iar timpul presează, fiindcă e nevoie de multă muncă și mobilizare pentru victorie”, transmite ALDE Bihor, printr-un comunicat.

Filiala județeană consideră că Tăriceanu este „singurul contracandidat cu adevărat redutabil al actualului președinte, așa cum o demonstrează de multă vreme toate cercetările sociologice”.

Prin urmare, Tăriceanu trebuie „să își asume și să își anunțe neîntârziat candidatura în alegerile prezidențiale din luna noiembrie”.

ALDE Bihor își motivează solicitarea printr-o serie de „pentru că”, în care se face referire la concepte precum patriotism, valori naționale și familiale și modul în care acestea sunt puse în pericol, azi. Filiala județeană ALDE nu a ezitat să facă referiri inclusiv la modul în care Republica Moldova ar fi fost acaparată de serviciile secrete și de oligarhi, pericol ce ar paște și România, în opinia ALDE.

Președintele „să simtă românește”

Redăm din comunicatul primit motivele invocate de ALDE, filiala Bihor, prin prisma cărora îi cere lui Tăriceanu să candideze la Președinția României:

„Pentru că România devine tot mai mult scena unei forme de marxism de o violență cum nu s-a mai văzut din anii 50 și care ne amenință însăși ființa națională, riscând să ne îndepărteze de valorile morale cele mai profunde: libertate, respectul față de om, față de valorile naționale și familiale.

Pentru că noțiuni precum patriotism, patrie ori tradiție au ajuns să fie socotite pericole la adresa parcursului european al României”, iar oricine le invocă devine dușman al „binelui” societății. Pentru că suntem împinși tot mai mult spre statutul de popor de consumatori, în loc de constructori, cum am fost de când ne știm.

Pentru că avem nevoie să învățăm din experiența tristă a Moldovei, țară aruncată în haos după ani de zile în care guvernarea a fost luată din mâinile politicienilor de către serviciile secrete și de oligarhii creați de ele.

Pentru că avem nevoie de un președinte care să simtă și să gândească în primul românește, care mai înainte de a fi cetățean planetar, continental ori unional trebuie să fie un bun român, iar România a fost pusă de prea multe ori în situația de a fi condusă de oameni supuși altor sisteme de valori și altor nații.

Pentru că avem nevoie de un președinte care să unească, nu să dezbine, să ofere soluții, nu să creeze probleme, să arate calea cea dreaptă, nu să ridice baraje artificiale.

Pentru că avem nevoie de un președinte care să se implice demn și curajos în marile probleme cu care se confruntă societatea românească, nu de unul care la prima criză scrie disperat la Bruxelles, cerând indicații prețioase”.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor