Îţi putem oferi şi alte surse neconvenţionale de energie, panouri solare, sau încălzitoare de apă.
De ce să alegi o centrală în condensare?
Pentru că are un consum de gaz redus, durată de viaţă mai mare, randament ridicat şi protejează mediul. Pentru că în cazul tehnicii centralelor cu funcţionare pe gaze în condensare s-a măsurat o eficienţă energetică de până la 110,5%. Aceasta înseamnă că vei avea mai multă caldură comparativ cu cea obţinută doar prin arderea simplă a centralelor obişnuite. În timpul arderii, hidrogenul conţinut de gaze se combină cu oxigenul din aer, formând vaporii de apă. Energia termică a vaporilor de apă este pierdută în cazul instalaţiilor obişnuite de încălzire, deoarece vaporii sunt eliminati prin coşul de fum. Spre deosebire de instalaţiile obişnuite, centralele în condensare folosesc această energie dirijând vaporii de apă în echipament, îi condensează şi transferă căldura de condensare obţinută circuitului de încălzire. O centrală termică în condensaţie este ideală pentru imobilele încălzite prin pardoseală şi pentru imobilele încălzite cu calorifere din tablă de oţel sau aluminiu, dar şi pentru clădirile vechi care au montate calorifere din fontă sau oţel. O poţi alege pe cea care ţi se potriveşte de aici: http://bit.ly/1txyRIf.
Cauţi un cazan pe lemne?
Dacă doreşti să optezi pentru o centrală pe lemne, alege care să te ţină mult şi bine. Care să dea randament sporit şi să nu-ţi pună nici probleme de funcţionare, nici de întreţinere. Ba mai mult, dacă se poate să fie şi controlată de la distanţă prin accesorii moderne conectate la internet. Dacă te-am făcut curios, vezi toată oferta aici: http://bit.ly/296pFmm.
Panouri solare subvenţionate
Doreşti să-ţi instalezi panouri solare şi să beneficiezi de programul „Casa Verde” care urmează să fie relansat în 2016? Noi te ajutăm cu întocmirea dosarului. Cumpără panourile solare de la noi şi noi te scutim de drumurile aferente obţinerii aprobărilor necesare. Studiază oferta aici: http://bit.ly/29f0AYT.
Magazinul nostru din Oradea
Dacă doreşti să vezi produsele înainte de a le cumpăra sau vrei să le studiezi împreună cu instalatorul tău, o poţi face în magazinul nostru situat pe strada Dimitrie Cantemir, nr.41, bl.C41, parter. Acesta vă oferă o gamă larga de produse, centrale termice în condensare, cazane pe lemn, automatizări, accesorii pentru instalaţii sanitare şi unelte pentru instalatori.
Despre noi
Magazinul online www.magazinulcucentrale.ro este specializat în comercializarea sistemelor de încălzire şi automatizări pe teritoriul întregii ţări. Este deţinut de SC Alcano Impex SRL, firmă înfiinţată în 1992 la Oradea, având ca domeniu principal de activitate comercializarea şi repararea sistemelor de încălzire. Alcano este distribuitor şi service autorizat Robert Bosch România din anul 1996 şi Buderus din 2006. Alcano deţine autorizaţia Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), pentru puneri în funcţiune şi verificări cazane de până la 400 kw şi lucrează împreună cu o echipă de ingineri autorizaţi în acest sens.
Advertorial!
Citiți principiile noastre de moderare aici!