Alegerile locale vor fi organizate la termen

Reactualizat la:
Alegerile locale vor fi organizate la termen
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a precizat, marţi, din nou că alegerile locale din acest an vor fi organizate la termen, la încheierea mandatului de patru ani al administraţiei publice locale, la o dată care nu se va suprapune cu Sărbătorile de Paşti şi Campionatul European de Fotbal.

“Vreau să dau posibilitatea ca atenţia electoratului să fie captată de problemele aflate în dezbaterea campaniei electorale“, a spus Tăriceanu, la conferinţa Asociaţiei Comunelor din România.

Adoptarea votului uninominal ar putea duce, în anumite condiţii, la decalarea alegerilor şi organizarea lor simultan, iar Guvernul ia în calcul eventualitatea devansării alegerilor parlamentare, a declarat vineri, la Galaţi, premierul Tăriceanu.

La 15 februarie, şeful Guvernului estima că primul tur al alegerilor locale din acest an va fi organizat, cel mai probabil, la 25 mai, iar al doilea tur de scrutin va avea loc la 8 iunie.

Premierul Tăriceanu a declarat de mai multe ori că nu are în vedere amânarea alegerilor locale, programate pentru vara acestui an, singura sa grijă fiind ca acest scrutin să nu se suprapună cu perioada de desfăşurare a Campionatului European de fotbal.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !