Alertă meteo! Cod galben de vânt puternic în Bihor

De Oana Farcas
Alertă meteo! Cod galben de vânt puternic în Bihor
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de intensificări susţinute ale vântului pentru întreaga țară.

După o perioadă cu soare şi temperaturi generoase, vremea devine tot mai capricioasă. Meteorologii anunţă cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a teritoriului țării.

„În noaptea de marţi spre miercuri (23/24 octombrie), în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65…70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantităţile de apă vor atinge local 15 l/mp şi izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp”, se arată într-un buletin transmis de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Alte cinci judeţe din sudul ţării vor fi sub cod portocaliu, este vorba de județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu.

La munte, îndeosebi la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea. La peste 1800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

cod galben de vant



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !