Aleşii locali slovaci s-au şcolit în Felix

Merka la microfon, Delorean, Nicolicea, Pasztor şi Mang la prezidiu
Merka la microfon, Delorean, Nicolicea, Pasztor şi Mang la prezidiu
Cei 31 de consilieri locali slovaci ai UDSCR s-au reunit, în premieră, la Hotel President din Băile Felix.

Un seminar prin care preşedintele UDSCR, Adrian Merka şi-a propus să îi perfecţioneze pe aleşii slovaci din Bihor, Sălaj, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, fostul ministru Eugen Nicolicea le-a fost lector pe incompatibilităţi şi problematica respectării legii în consiliile locale. De asemenea, Prefectura Bihor a răspuns unei serii de întrebări venite dinspre UDSCR. „Dl preşedinte Merka ne-a contactat şi a avut o serie de 15 întrebări. Însă sunt mult mai multe probleme, iar din punctul dvs de vedere, ca minoritate naţională, este şi mai greu. Trebuie să reprezentaţi naţiunea din care proveniţi faţă de o comunitate mult mai mare, ceea ce nu este simplu”, le-a transmis subprefectul Ion-Iulius Delorean, care i-a încredinţat pe aleşii slovaci că lectorul lor, Nicolicea, „este un geniu din punctul acesta de vedere”, încurajându-i să îl întrebe orice.

Susţinere judeţeană

Executivul CJ Bihor a fost reprezentat la vârf, de Pasztor Sandor şi Ioan Mang. Ambii au subliniat susţinerea pe care CJ a arătat-o deja comunităţii slovace, prin fondurile alocate prin buget. „Cred că şi în perspectivă ne vom ţine de promisiuni. Este vorba despre normalitate”, le-a transmis Pasztor. Ioan Mang i-a asigurat pe aleşii slovaci că au „un preşedinte destoinic în persoana dlui Merka”, care a sosit la Consiliu cu o echipă întreagă, pentru a obţine susţinerea dorită, spre beneficiul comunităţii slovace. Altfel, Mang şi-a arătat aprecierea faţă de comunitatea slovacă şi dintr-o perspectivă personală: naşii săi de cununie sunt slovaci. Adrian Merka a subliniat susţinerea pe care o simte la Consiliul Judeţean, colaborarea cu preşedintele Mang, dar şi faptul că dezvoltarea comunităţii slovace este strâns legată de învăţământ şi de religia catolică. „Fără dumneavoastră ne-ar fi foarte greu”, i-a încredinţat Merka pe oaspeţii săi.

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor