Alex Găvan urcă la 8.516 metri fără oxigen suplimentar

Reactualizat la:
Alex Găvan urcă la 8.516 metri fără oxigen suplimentar
© Foto: Alex Găvan - Vârful Lhotse – 8.516 metri, văzut de la 6 200 de metri
Alpinistul Alex Găvan, unul din performerii de top ai României la altitudine extremă, pleacă miercuri într-o nouă expediție în munții Himalaya, pentru a escalada vârful Lhotse (8.516 metri) fără oxigen suplimentar și fără porteri de altitudine, potrivit unui comunicat de presă.

Expediția va dura aproximativ două luni, iar ascensiunea se va face pe partea nepaleză a muntelui.

Lhotse este al patrulea munte ca înălțime din lume, după Everest, K2 și Kangchenjunga, și este situat la granița dintre Tibet și Nepal.

Vârful său este legat de Everest prin Șaua Sudică, la peste 8.000 de metri altitudine.

„Este cea de-a treia întâlnire a mea cu Lhotse. Este un munte de la care am învățat foarte multe, tocmai pentru că nu am reușit să îl urc încă. Lhotse mi-a arătat cum este să ajungi la 8.000 de metri și să decizi să te retragi, fără ca retragerea să însemne renunțare la vis. Este o lecție despre cât de onest poți fi cu tine însuți și cu ceilalți, ca alpinist și ca om, precum și despre determinare. De aceea mă întorc cu bucurie pe Lhotse”, a declarat Alex Găvan, înainte de plecare.

Alex Găvan s-a antrenat în sală - Foto: George Stroie Alex Găvan s-a antrenat în sală – Foto: George Stroie ©

În 2012, alpinistul a mai avut două tentative a urca pe Lhotse. Prima dată, în sezonul de primăvară, Alex s-a retras de la altitudinea de 7.600 de metri, ca urmare a unei infecții pulmonare dobândite în tabăra de bază. A doua oară, în sezonul de toamnă, Alex Găvan și partenerul său, Alexey Bolotov (Rusia), s-au retras din cauza condițiilor de pe munte, în noaptea ascensiunii finale, după ce au atins altitudinea de 8.000 de metri.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !