Alexandrescu rămâne pe poziţie

6Comentarii
Alexandrescu rămâne pe poziţie
14 septembrie va fi ultima zi de lucru la FC Bihor a preşedintelui şi vicepreşedintelui.

Gheorghe Alexandrescu (în foto) a organizat „ultima conferinţă de presă ca preşedinte al CS FC Bihor”, semn că demisia anunţată în 10 august rămâne pe tapet. Preşedintele a prezentat încă o dată motivele. „Nu am primit un răspuns oficial nici până astăzi din partea finanţatorilor celor două Consilii, aşa cum am cerut, pentru soluţionarea restanţelor existente la club, în total de 20 de miliarde de lei vechi. Nu mi s-a confirmat asigurarea necesarului de bani pentru acest tur de campionat. După mai bine de două luni, mi-am dat seama că din păcate CS FC Bihor, în momentul de faţă, nu are sprijinul strict necesar din partea Consiliului Local şi a Consiliului Judeţean pentru rezolvarea tuturor problemelor financiare”, spune Alexandrescu.

Pentru turul de campionat, după reducerile făcute la solicitarea primarului, FC Bihor ar fi avut nevoie de circa 18 miliarde de lei vechi pentru funcţionare, având în vedere că clubul numără 306 persoane. Doar CL a alocat 5 miliarde lei vechi.

Supărat pe CJ

Alexandrescu s-a arătat deranjat de faptul că cei de la Consiliul Judeţean nu au catadicsit să răspundă la nici una din cele trei adrese prin care FC Bihor dorea să afle dacă mai poate conta pe sprijinul financiar al instituţiei conduse de Radu Ţârle. Restanţele CJ din 2008 şi 2009 către club se ridică la 10 miliarde lei vechi, bani pe care Alexandrescu ar fi dorit să-i vireze în întregime la bugetul de stat în contul datoriilor. O altă nemulţumire a preşedintelui rezidă din faptul că cei doi finanţatori nu numit un contabil şef la FC Bihor, care să stăpânească legislaţia specifică în ceea ce priveşte cheltuirea banului public. Doleanţă anunţată încă din prima şedinţă a membrilor Adunării Generale a Acţionarilor din 29 iunie! „Nu pot lucra pe vorbe.

Primarul Ilie Bolojan este singurul care se zbate să rezolve problemele, dar cu o floare nu se face primăvară. Consiliul Judeţean nu ne-a dat nici un răspuns la solicitările noastre. Eu nu accept un asemenea mod de colaborare cu finanţatorii. Ştiu că suntem în criză financiară, că finanţarea este exclusiv din bani publici, dar şi noi să fim înţeleşi. Toate acestea, şi nu numai, ne-au determinat să demisionăm”, afirmă Alexandrescu.

Conştiinţa împăcată

Preşedintele demisionar se consideră cu conştiinţa împăcată: „Am făcut totul pentru a pune lucrurile la punct la club. Apreciez că am dat dovadă de transparenţă informând iubitorii fotbalului din judeţ de realităţile existente la FC Bihor referitoare la datoriile existente, la modul cum s-au cheltuit banii (transferuri, comisioane către impresari, etc.), faptul că din 2004 clubul a ajuns să totalizeze datorii deoarece finanţatorii, în primul rând, au tratat acest lucru superficial, neglijând acest aspect foarte important”. Alexandrescu senior a dorit să-i răspundă şi fostului preşedinte Alexandru Toth: „Comentează pe la colţuri că datoriile de la FC Bihor sunt de pe vremea mea. În data de 8 ianuarie 2004 am demisionat, iar la 31 decembrie 2003, FC Bihor, din evidenţele contabile, acea la Stat o datorie de 1,086 miliarde lei vechi. Mai mult, vechea societate pe acţiuni este în lichidare şi datoriile ei nu au fost niciodată incluse în cele actuale. Nu spun că Toth a făcut datoriile actuale, dar s-a complăcut să stea trei ani cu aceste datorii, iar penalităţile restanţelor creşteau zilnic”.

Preşedinele demisionar a precizat că, la solicitarea primarului, va mai rămâne în club până luni, 14 septembrie, şi a lăsat totuţi o portiţă de revenire. „Revin numai dacă ni se dă în scris rezolvarea restanţelor şi a bugetului”. Suma totală: 38 miliarde lei vechi!

Teodor Biris



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor