Alexandru Arşinel este audiat la DIICOT ca martor în dosarul medicului Lucan

Alexandru Arşinel este audiat la DIICOT ca martor în dosarul medicului Lucan
© FOTO: Mediafax
Actorul Alexandru Arşinel este audiat la DIICOT, ca martor, în dosarul în care medicul Mihai Lucan este acuzat de devalizarea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal. În 2013, artistul a suferit un transplant de rinichi, la Cluj.

„Nu există mulţi medici sau mulţi pacienţi ai domnului Lucan care să nu fi ştiut cum stau lucrurile. Ceea ce nu ştiu mulţi este că POLITICIENI şi de OAMENI CU INFLUENŢĂ ai ultimilor 27 de ani au ştiut şi au profitat de serviciile preferenţiale ale domnului profesor, pentru ei înşişi sau pentru apropiaţi; Domnul Alexandru Arşinel (actor, membru UNPR) şi domnul Victor Socaciu (deputat PSD la acea dată) sunt doar două exemple. Sunt sute altele”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Vlad Voiculescu, după reţinerea medicului Lucan.

În acelaşi dosar au fost audiaţi, printre alţii, Emil Boc şi Florian Bodog.

Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.

SURSA: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !