Alice Condurache, premiată la Salonul de la Paris

De Veronica Bursaşiu
1Comentariu
Alice Condurache
Alice Condurache
Trei dintre tablourile pe care le-a expus în capitala Franţei au fost selectate din peste 1.600 de picturi ale unor artişti din toată Europa.

Caută frumosul printre ruine şi este fascinată şi dornică să îl reproducă atunci când îl găseşte. Visează să studieze la Şcoala Naţională Superioară de Arte Frumoase de la Paris. Şi aşa determinată şi motivată cum e Alice Condurache, sigur va reuşi. În fiecare zi mai pune o cărămidă la visul ei, construind totodată, pentru cei care îi privesc lucrările, un univers demn de „Alice în Ţara Minunilor”! Pentru ea, arta reprezintă universul propriu pe care îl construieşte. A convins recent şi juriul celui de-al 52-lea Salon al Artiștilor Plastici, care a avut loc la Maison Blanche din Paris în perioada 7-14 octombrie.

A fost un eveniment organizat de Asociation des Artistes Chatillonnais. Studenta Facultăţii de Arte din Oradea, cea mai tânără expozantă, Alice Condurache, a fost remarcată în urma unei selecţii la care au fost prezentate peste 1.600 de lucrări. Alice Condurache a crezut că trăieşte un vis când şi-a auzit numele printre premianţi. Lucrările ei au fost răsplătie cu Prix Sgrupacio d’Aguarel listes de Catalunya. Ca urmare a acestui premiu, tinerei artiste i se oferă şansa de a expune la Barcelona.

alice2

„Am ajuns la Paris prin intermediul doamnei Daniele Brosset, verișoara doamnei Dorina Morna, colegă cu mine la Universitate. Doamna Daniele m-a ajutat cu actele necesare pentru înscriere. Ea mi-a spus de această expoziție și m-a încurajat să particip. Două dintre tablouri reprezintă studii după fațade arhitecturale ale unor clădiri Art-Nouveau, iar cel de-al treilea este o natură moartă. Toate lucrările au în comun cromatica, respectiv albastru-ocru-maro”, explică artista.

De altfel, când a devenit studentă la Oradea, Alice Condurache se declara admiratoare a oraşului tocmai pentru „arhitectura veche şi abundenţa de clădiri Art-Nouveau”.

„Ceea ce mă inspiră pe mine cel mai mult sunt fațadele exfoliate ale clădirilor vechi aflate în ruină. Când văd asemenea imagini cu monumente arhitecturale de patrimoniu aflate în ruină, se naște dorința în mine de a valorifica, prin picturile pe care le fac, ceea ce altădată a fost frumos și apreciat. Cea mai apreciată lucrare a fost cea care a primit premiul pentru Barcelona, și anume «Poarta din Arad 1»”, poveşteşte artista.

De altfel, la prima expoziţie personală organizată la Oradea, Alice Condurache mărturisea că lucrarea ei preferată este „un studiu după o poartă din Arad, în care am vrut să redau frumuseţea clădirilor de altădată, pusă în contrast cu acţiunile distructive pe care societatea contemporană le are prin faptul că nu le valorifică, lăsându-le să se piardă”.

Apreciată a fost și lucrarea „Natură statică”, care a fost acceptată în catalogul expoziției de la Paris. „ Expoziţia de la Barcelona va fi la sfârșitul lunii februarie și va trebui să mă prezint la această expoziție cu cele două studii arhitecturale”, spune tânăra.

alice4

Alice Condurache a ştiut încă din adolescenţă care e drumul pe care vrea să-l urmeze. Când a putut să aleagă, nu a ezitat şi s-a transferat fără să-şi anunţe părinţii la Liceul de Arte „Ştefan Luchian”. A urmat apoi confirmarea că alegerea a fost cea corectă: trei premii I şi un premiu II la Concursul Naţional „Omagiul Ştefan Luchian”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor