Alimentare la 6.000 de metri altitudine

Reactualizat la:
Alimentare la 6.000 de metri altitudine
ROMÂNIA – Celebrele avioane de luptă americane F15 Eagle au survolat teritoriul României, la aerodromul de la Mihail Kogălniceanu şi au demonstrat cum îşi pot umple rezervoarele cu cherosen fără să aterizeze.

Acţiunea a făcut parte dintr-un schimb de experienţă al piloţilor români şi americani, în urma căruia militarii noştri s-au familiarizat cu rigorile NATO.

La 6.000 de metri altitudine, cu o viteză de 600 km/h, piloţii americani spun că e o rutină, dar au reuşit să alimenteze în mai puţin de 45 de minute cinci avioane F15 Eagle.

“Trebuie să ne coordonăm cu aparatul F15. Nu e foarte greu, acum avem GPS şi e mult mai uşor azi decât acum 30 de ani”, spune cpt. David Garrin.

Deşi astfel de operaţiuni de alimentare se fac de mult timp, iar măsurile de precauţie sunt sporite, pot exista şi incidente.

“Încercăm să luăm toate măsurile de precauţie pentru a ne asigura că gradul de pericol este scăzut”, spune cpt. Charles Tubbs.

Aeronava care a alimentat cele cinci avioane de luptă este un Boeing 707 modificat. Aparatul a fost construit în anul 1958, dar toate sistemele au fost înlocuite cu unele moderne.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase