Alocatia pentru copii, in functie de venitul familiei

27Comentarii
Alocatia pentru copii, in functie de venitul familiei
Copiii din familiile cu venituri mici vor primi o alocaţie mai mare decât cei din familiile cu venituri mari.

Un proiect de lege aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor prevede ca alocatia pentru copii să fie stabilită ca procent din salariul mediu brut pe economie, în funcţie de venitul lunar al familiei. Propunerea legislativă vizează modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.

Alocaţii diferenţiate

Potrivit propunerii legislative, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte diferenţiat în funcţie de venitul mediu pe membru de familie. Astfel, pentru copiii care provin din familiile cu un venit mediu pe membru de familie mai mic decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii va fi egal cu 10% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Pentru copiii care provin din familiile cu un venit mediu pe membru de familie cuprins între salariul minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare şi salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii va fi de 3% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. În sfârşit, pentru copiii care provin din familiile cu un venit mediu pe membru de familie mai mare decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii va fi de 1% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte şi se majorează anual sau ori de câte ori se modifică salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale.
Potrivit expunerii de motive, „prin modificarea legislativă propusă se asigură un nivel mai mare al alocaţiei de stat pentru copiii care provin din familiile cu venituri mai mici şi un nivel scăzut al alocaţiei de stat pentru copiii care provin din familiile cu venituri mai mari pe membru de familie”.

D.B.



27Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor