Vaccinul hexavalent DTPa-IPV-Hib-HB (Infranrix hexa) înlocuieşte cele două înţepături care se efectuau la două luni şi la şase luni cu o singură înţepare, informează Direcţia de Sănătate Publică Bihor (DSP Bihor). Directorul DSP, dr. Marius Pârcioagă detaliază că introducerea acestui vaccin va începe odată cu primirea vaccinului pentru copiii în vârstă de 2 şi 6 luni, inclusiv restanţierii la vaccinare, care sunt catagrafiaţi în luna respectivă (în funcţie de data livrării vaccinului de către DSP). Vaccinul hexavalent asigură protecţie împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B, poliomielitei şi a bolii determinate de Haemofilus influenzae tip b.
Al doilea vaccin introdus din iunie a.c. este vaccinul tetravalent (DTPa-IPV – vaccin diftero-tetano-pertusis-acelular – vaccin polio inactivat), care va fi administrat la vârsta de 6 ani copiilor care nu primesc (sau nu au primit) vaccinul DTPa la vârsta de 4 ani.
Doar la medicii de familie
Conform noilor acte normative, niciun copil nu va mai primi vaccin prin medicii şcolari. De acum înainte, „vaccinarea copiilor la vârstele eligibile se va desfăşura numai la nivelul cabinetelor medicilor de familie, urmând procedurile identice celorlalte tipuri de vaccinuri”, au transmis inspectorii sanitari, pe baza noilor normative.
Prin urmare, medicii de familie vor chema la vaccin copiii cu vârsta eligibilă şi tot ei trebuie să completeze vaccinarea în carnetul de vaccinare şi în registrul de vaccinări, dar şi în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.
DSP informează că medicii de familie au şi obligaţia de a mobiliza la vaccinare toţi copii de vârstă şcolară ce urmează să fie vaccinaţi, indiferent dacă sunt sau nu şcolarizaţi, în luna împlinirii vârstei prevăzute în calendarul de vaccinare.
Părinţii sunt sfătuiţi de către inspectorii saniatri să răspundă invitaţiei medicilor lor de familie în vederea vaccinării copiilor întrucât aceste vaccinuri din calendarul naţional de vaccinări (care se admintrează gratuit copiilor) au scopul de a preveni boli infecţioase grave.
Citiți principiile noastre de moderare aici!