Alt împuşcat mortal

1Comentariu
Alt împuşcat mortal
HOREZU / BOROD – La zece zile după tragicul accident petrecut la o vânătoare organizată de AJVPS Bihor la Borod, ieri a murit în condiţii asemănătoare un alt bărbat de 40 de ani, din Ilfov.

Comisarul Iulian Ilie, şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Ilfov, a fost împuşcat accidental ieri în artera femurală, în timpul unei goane organizate în judeţul Vâlcea. La vânătoarea organizată de AJVPS Horezu au participat 13 vânători şi patru gonaci, ofiţerul de poliţie fiind împuşcat accidental de omul de afaceri Alexandru M. (44 ani), din Slatina.

În ce priveşte accidentul de la Borod, căruia i-a căzut victimă Dorel Tunduc (39 ani), din satul Groşi (comuna Auşeu), cercetările au relevat că nefericitul incident a survenit în urma unui cumul de factori, datoraţi ambilor protagonişti. În urma prelevării de probe biologie, a rezultat că autorul avea alcoolemia în sânge zero iar victima avea o concentraţie de 0,3 la o mie, în condiţiile în care pragul penal pentru şoferii surprinşi băuţi la volan este de 0,8 la o mie.

 

Împuşcat cu propriul glonţ

Dănuţ P. (42 ani) din Borod era prieten bun cu victima. Mai mult, în urmă cu o săptămână făcuseră schimb de gloanţe între ei.

Din primele cercetări reiese posibilitatea ca victima să fi omis o regulă importantă. Astfel, când câinii au lătrat semnalând apropierea mistreţilor, vânătorul i-ar fi liniştit pentru a nu speria vânatul în loc să-şi semnaleze verbal prezenţa. Pe de altă parte, şi partenerul său de vânătoare a trecut peste o regulă de bază. Şi anume identificarea clară a ţintei înainte de a apăsa pe trăgaci. Practic, a tras cam la întâmplare în desişul fără vizibilitate iar rezultatul a fost cel mai nefericit cu putinţă. Condiţiile exacte urmează a fi stabilite de procurori, cert fiind că este vorba de ucidere din culpă.

 

Articol publicat în 5 decembrie:

Un vânător bihorean a fost împuşcat mortal, duminică, de unul dintre camarazii cu care era la vânătoare. Partida de vânătoare a fost organizată pe fondul de vânătoare Borod, de către clubul Aleşd al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Bihor, la mistreţi şi răpitoare.

În jurul orei 14:30, unul dintre vânători, Dănuţ P. (42 ani), din Borod, a împuşcat mortal cu arma de vânătoare lisă de calibru 12 mm un alt participant la vânătoare. Victima, Dorel Tunduc (39 ani), din Groşi, era de asemenea membru al clubului din Aleşd.

 

Instruit preventiv                              

„Din punctul de vedere al Asociaţiei a existat autorizaţie de vânătoare, iar instruirea s-a făcut înaintea vânătorii. Deci din punctul nostru de vedere totul a fost în regulă. Ţinem legătura cu organele legii, pentru că cercetările sunt în curs şi nici noi nu ştim mai multe”, a spus Ioan Silaghi, directorul AJVPS Bihor.

La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o echipă complexă de cercetare, formată din poliţişti ai Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice, Serviciului de Investigaţii Criminale, Criminalistic, ai Postului de Poliţie Borod, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd.

„Din primele cercetări rezultă că în momentul producerii evenimentului atât victima, cât şi autorul, efectuau activitatea de gonaci pe un teren acoperit de desiş. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de omor din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările comiterii faptei”, precizează comisarul Gheorghe Sava, şeful Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul IPJ Bihor.

 

Precedente grave

Bihorul s-a mai confruntat cu accidente tragice de vânătoare. În vara anului 2000, beiuşeanca Romelia T. (20 ani) a murit pe loc după ce i s-a descărcat în piept o armă lăsată dezasigurată între scaunele din faţă ale maşinii cu care se întorcea de la o partida nocturnă (?!) de vânătoare în compania logodnicului, a tatălui ei şi a unui prieten. În acelaşi an, Petru M., din Uileacu de Beiuş, a fost împuşcat accidental în piept, umăr, abdomen şi ficat de un partener de braconaj.

Iar în ianuarie 2005, la Balc, un hăitaş a fost rănit grav de un mistreţ în cadrul controversatei partide de vânătoare care s-a soldat cu 185 de mistreţi împuşcaţi de invitaţii lui Ion Ţiriac.

Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor