Alt „petrolist” orădean, la judecată

Alt „petrolist” orădean, la judecată
Procurorii orădeni l-au trimis în judecată pe orădeanul B.M.C. (39 ani), recidivist, pentru evaziune fiscală realizată prin necontabilizarea mai multor facturi comerciale privind tranzacţii cu combustibil, prejudiciul depăşind 86.860 RON.

„Inculpatul a înfiinţat SC Lubriforan SRL pentru a o folosi în obţinerea unor sume importante de bani prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale. În realizarea rezoluţiei infracţionale, orădeanul B.M.C. a achiziţionat formulare tipizate cu regim special pentru uleiuri minerale în cursul anului 2003 pe care le-a folosit în activitatea sa comercială. Astfel SC Tempo Ploieşti a vândut la SC Lubriforan 30.130 kg ulei de transmisie H30 vrac conform facturilor fiscale în valoare de 473.282.040 lei vechi, marfa fiind achitată cu ordin de plată. Întrucât inculpatul nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii facturile fiscale de mai sus, Garda Financiară Bihor a întocmit o notă de constatare şi a estimat prejudiciul cauzat bugetului de stat de către SC Lubriforan SRL la 708.888.895 lei vechi, constând în accize, TVA şi impozit pe profit.”, declară procurorul Dorel Moţiu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

O manevră similară s-a mai comis şi printr-o tranzacţie cu o firmă arădeană.

„SC Lubriforan SRL a vândut către SC L&C Oil Company SRL Arad benzină fără plumb în baza facturilor fiscale în valoare de 386.874.873 lei vechi, respectiv 431.998.560 lei vechi, semnate şi ştampilate de către inculpatul B.M.C. Contravaloare mărfii a fost achitată prin ordin de plată şi numerar. Inculpatul a însoţit transporturile de produse petroliere efectuate de SC L&C Oil Company SRL, iar raporturile comerciale s-au perfectat în mod nemijlocit cu acesta. Prin ascunderea reporturilor comerciale derulate între SC Lubriforan SRL Oradea şi SC L&C Oil Company SRL Arad şi neevidenţierea acestora în actele contabile s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare estimată de Garda Financiară Bihor la suma de 159.730.560 lei vechi. ”, mai declară procurorul Moţiu

Prejudiciul total estimat în urma raporturilor comerciale de mai sus fiind de 868.619.400 lei vechi.

Reamintim că pe 24 iulie, procurorii DNA Oradea l-au mai trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi pe afaceristul Ionel Ştiube, care împreună cu fratele său, Viorel, l-au reclamat pe procurorul Alexandru Lele pentru mită.

Ionel Ştiube, judecat pentru evaziune cu combustibili

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !