Joi, 27 septembrie, Săptămâna preventivă continuă cu Ziua poliţistului de proximitate. De la ora 9:00 până la 14:00, sub sloganul „Siguranţa copiilor, prioritatea poliţiştilor de proximitate”, vor avea loc activităţi de informare pe teme legate de protecţia bunurilor personale şi rolul poliţiştilor de proximitate în consilierea elevilor. Poliţiştii de proximitate vor fi prezenţi în toate unităţile de învăţământ din judeţul Bihor, în cadrul unor dezbateri cu elevii, cadrele didactice, pentru a sublinia rolul , atribuţiile şi activităţile în care se vor implica în cursul acestui an şcolar. Pe parcursul desfăşurării activităţilor vor fi proiectate filme educativ – preventive, pentru a conştientiza copiii şi a contribui la dezvoltarea unui comportament preventiv. Poliţiştii bihoreni vor distribui pliante, broşuri şi alte materiale cu mesaj preventiv. Poliţiştii de proximitate din cadrul Biroului Poliţiei de Proximitate – Poliţia Municipiul Oradea, vor fi prezenţi în toate cele 44 de unităţi şcolare de pe raza Municipiului Oradea.
Educaţie rutieră
Vineri, 28 septembrie evenimentele continuă şi totodată se încheie cu „Ziua educaţiei rutiere”- Siguranţa rutieră – o prioritate pentru poliţia bihoreană. Astfel, pe această temă se vor desfăşura următoarele: între 7:30 – 8:10 patrula şcolară de circulaţie va activa în zona adiacentă Şcolilor cu clasele I – VIII din Sânmartin, Şcoala cu clasele I-VIII Dacia si Şcoala cu clasele I- VIII Nicolae Bălcescu din Oradea. În continuare, de la ora 10:00 urmează „ABC- ul circulaţiei pentru cei mici”- acţiune punctuală de educaţie rutieră, la Şcoala cu clasele I-VIII Nicolae Bălcescu, din Oradea. „De la aceeaşi oră, se va desfăşura şi activitatea – „Învăţăm să circulăm, viaţa să ne-o protejăm” – pe teme de educaţie rutieră derulată în unităţile de învăţământ bihorene, de poliţiştii de proximitate şi poliţiştii rutieri din Municipiile Marghita, Beiuş, Salonta şi oraşele Ştei, Vaşcău, Nucet, Aleşd, Valea lui Mihai şi Săcueni”, informează comisar de poliţie, Indrieş Ioana.
Citiți principiile noastre de moderare aici!