Alte opt ambulanţe noi

2Comentarii
ORADEA- Azi a avut loc recepţia celor opt ambulanţe noi, de tip A1, marca Fiat, destinate transportului unei singure persoane şi care au fost aduse la Oradea luni seara. Şi asta după ce în urmă cu câteva săptămâni parcul auto al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor s-a îmbogăţit cu opt ambulanţe pentru consult la domiciliu, marca Fiat Punto. Video  

Alte şase ambulanţe, de tip A2, pentru transportul a cinci persoane, urmează să ajungă săptămâna viitoare, urmând ca până la finele anului 2007, să fie aduse şi câteva ambulanţe pentru urgenţe de tip B şi C.

„Din cele opt ambulanţe primite acum, trei vom păstra la Oradea şi restul vor fi trimise la substaţiile din Aleşd, Salonta, Beiuş, Marghita şi Ştei. La fel se va întâmpla şi cu cele şase de tip A2: una va fi dată Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, una Spitalului Clinic de Copii «Dr. Gavril Curteanu» iar celălalte vor merge la substaţiile din Marghita, Salonta, Aleşd şi Beiuş”, a declarat azi dr. Tiberiu Bondar, managerul general al Serviciului Judeţean de Ambulanţă în cadrul unei conferinţe de presă la care a fost invitat şi prefectul Mircea Ghitea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gavrilă Ghilea, cât şi dr. Ladislau Ritli, directorul Autorităţii de Sănătate Publică Bihor.

 

Dotări

Dr. Bondar a precizat că aportul acestor ambulanţe la transportul bolnavilor este semnificativ, mai ales că o treime din activitatea Ambulanţei este blocată cu transportul bolnavilor de la spitale la laboratoarele din oraş. Cu ajutorul acestui tip de ambulanţe de tip A1 şi A2, destinate doar transportului bolnavilor, activitatea Ambulanţei va fi uşurată.O ambulanţă de tip A1 costă în jur de 50.000 – 60.000 de euro, fiind dotată cu targă, oxigen, aspirator, trusă de urgenţă. Din luna decembrie, urmează să ajungă şi primele ambulanţe de tip B şi C, valoarea uneia singure fiind de 110.000 de euro, prin componentele speciale pe care le deţine. „Până anul viitor, în vară, tot parcul auto al Ambulanţei va fi înlocuit, având un total de 65 de ambulanţe noi. Din acestea cam jumătate vor fi la Oradea restul în teritoriu”, a promis dr. Bondar, specificând faptul că a început deja casarea ambulanţelor vechi, pe lista fiind nu mai puţin de 40 de Dacii.

Viorica Borz



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor