Alternativă la automobilele urbane

5Comentarii
Alternativă la automobilele urbane
Studenţii de la Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică au găsit o variantă la automobilele urbane şi tehnologice.

Studenţii de la Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică (IMT) din cadrul Universităţii din Oradea şi-au prezentat, miercuri, autovehiculele pe care le-au proiectat şi construit pentru Concursul Inernaţional Pneumobil 2010, organizat la Eger (Ungaria). Trei echipe de la IMT (Lotus, Felix, Aether) au participat la acest concurs.
Tinerii de la specializarea autovehicule rutiere, coordonaţi de prof. univ. dr. ing. Dinu Fodor, şi cei de la specializarea mecatronică, îndrumaţi de profesorul Vesselenyi Tiberiu, au inventat trei pneumobile: unul cu motor rotativ boxer, un altul cu motor liniar, precum şi un autovehicul pneumobil cu motor boxer cu recuperare de energie.

Avantaje

„Autovehiculele sunt acţionate cu aer comprimat la 10 bari, au opt trepte de viteză şi circulă la drum întins cu o viteză de 40-45 km/h. Ele pot înlocui orice automobil urban şi tehnologic. Economia cu pneumobilele ar fi foarte mare. La autovehiculele pe care le avem cheltuiala este cu 300% mai mare decât s-ar cheltui cu un pneumobil. Există localităţi în India unde astfel de autovehicule sunt comercializate. Românii nu au ajuns încă la concluzia că e nevoie de aceste autovehicule. Australienii, americanii, japonezii şi indienii au început însă să le utilizeze. În curând vor fi folosite şi la noi. Aceasta pentru că resursele energetice sunt din ce în ce mai puţine, ca să nu mai vorbim de poluare. Marele avantaj al acestor maşini e că nu au nevoie de o infrastructură specială”, a explicat Dinu Fodor.

Fără bani

La concursul de la Eger orădenii au avut de parcurs trei probe: distanţă, viteză şi accelerare. Tinerii de la IMT au concurat cu 35 de echipe din mai multe ţări, şapte fiind din România. La prima probă orădenii au luat locurile X, XI şi XII, la a doua echipele IMT au ocupat locurile X şi XV, iar la ultima, cea de accelerare, orădenii s-au clasat pe locurile XII şi XVIII. Echipa „Aether” a câştigat premiul „Eco Shape Design”, oferit de Bosch Rexroth.

„Sunt foarte dezamăgit că noi nu am primit niciun leu pentru a construi aceste autovehicule. Noi ne-am descurcat din resurse proprii, de la studenţi şi părinţii acelora care au firme în domeniul auto, pe când participanţii de la celelalte universităţi care s-au înscris în concurs au primit sponsorizări în valoare de 10.000 de euro. Celelalte echipe participante la concurs ne-au relatat că au fost sponsorizate direct de la facultăţi cu mii de euro. Având în vedere viitorul acestor modele şi dezvoltarea facultăţilor de profil, nici nu ne-am închipuit că nu vom fi susţinuţi financiar”, a spus nemulţumit Dinu Fodor.
UO a fost reprezentată în concurs de echipele: „Lotus” (formată din studenţii Lorant Libus, Koka Janos, Vlad Maghiar, Marius Mnerea) şi „Felix” (Mihnea Popa, Sorin Laposan, Olivian Sabou, Kovacs Robert şi Dobrai Zsigmond) şi „Aether”, alcătuită din patru membri (Letai Laszlo, Ovidiu Pop, Florin Canalas şi Dan Buzguţa).

Crina Dobocan



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor