„Am făcut prea multe cadouri”

De Teodor Biriş
„Am făcut prea multe cadouri”
Emil Săndoi, tehnicianul piteştenilor, s-a declarat dezamăgit de prestaţia echipei sale în repriza a doua:

„Au fost două reprize total diferite. În prima noi am condus jocul, am avut şi câteva ocazii de gol, am marcat şi ne-am distanţat pe tabelă. Însă, în partea a doua trebuie să recunosc că am fost dominaţi de echipa gazdă. Pe fondul acestei dominări am făcut greşeli individuale. Am luat primul gol din penalty, pe care nu ştiu exact de ce l-a dat.

Golul doi l-am făcut cadou, o minge uşoară a fost respinsă direct pe adversar, iar al treilea după o poziţionare total greşită în careu urmată de scăparea omului din marcaj. Am primit două goluri în 4 minute. Am greşit în momente decisive, în momente când s-a schimbat cursul jocului. Mă deranjează că am făcut prea multe cadouri. Asta mă îngrijorează! Este foarte greu de digereat înfrângerea după ce la un moment dat aveam meciul în mână. Trebuie să mergem mai departe, acesta este fotbalul.

Antrenorul a încercat să explice retragerea în defensivă după pauză a echipei pe care pregăteşte: „Probabil şi jucătorii au fost mulţumiţi să conserve rezultatul, iar fotbalul te pedepseşte atunci când nu eşti realist şi nu încerci să-ţi joci şansa până la capăt”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !