Ambasadori anti alcool

Ambasadori anti alcool
ORADEA/CLUJ- Peste 1500 de profesori din învăţământul preuniversitar din toată ţara se pregătesc voluntar să devină ambasadori ai campaniei sociale de educare a adolescenţilor „Alcoolul nu te face mare”. Cum era de aşteptat şi profesorii bihoreni s-au înscris pentru a deveni ambasadori ai campaniei.

„Din Bihor s-au înscris 30 de profesori care vor deveni ambasadori ai campaniei «Alcoolul nu te face mare» şi vor prezenta elevilor materialele informative”, ne-a informat Simina Morar, directorarea Centrului Judeţean pentru Asistenţă Psihopedagogică Bihor. Cursurile de pregătire a profesorilor voluntari sunt susţinute de dr. Cristian Andrei şi au început luna aceasta fiind programte să se finalizeze în luna aprilie.

Informaţia ajunge la elevi

Participarea la campanie a profesorilor se face pe bază de voluntariat, majoritatea fiind responsabilii cu munca educativă din liceele şi colegiile din Bihor. Pentru profesorii bihoreni întâlnirea pentru formare a avut loc marţi la Cluj Napoca şi cu această ocazie au primit materialele multimedia din cadrul campaniei, reprezentând CD-uri inscripţionate cu cele două filme educative de scurt metraj, „Ce înseamnă să fii cool„ şi „Preţul unei vieţi sportive”.

Profesorii participanţi la întâlnire vor disemina informaţia acumulată în orele de dirigenţie până la sfârşitul lunii mai, când este programat şi finalul campaniei. Cele două filme, împreună cu planurile de lecţie şi sfaturi pentru pedagogi, pot fi descărcate cu uşurinţă de pe site-ul campaniei, http://www.alcoolulnutefacemare.ro/. Campania „Alcoolul nu te face mare” este organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Asociaţia „Berarii României”.

Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase