Ambasadorul Franței la CT Mihai Viteazul

De Veronica Bursaşiu
Ambasadorul Franței la CT Mihai Viteazul
Excelența Sa, doamna Michèle Ramis a vizitat Colegiul Tehnic Mihai Viteazul în contextul în care școala este membru în Rețeaua națională 18 licee pilot din domeniul Turism și alimentație , constituită în cadrul Programului „Întâlnirile franco-române pentru turism”.

„Luni, 10 decembrie 2018, colectivul de elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea au avut deosebita onoare de a primi vizita Excelenței Sale, Doamna Michèle RAMIS, Ambasadorul Republicii Franceze în România.

Excelența Sa a fost însoțită de Doamna Hélène Roos, Consiliera de cooperare și acțiune culturală și Directoarea Institutului Francez din România și de Domnul Xavier Leroux, Directorul Institutului Francez din Cluj.

De asemenea ne-am bucurat și de prezența Domnul Dacian Palladi, city manager al Oradiei, a doamnei Codruța Bogdan, Inspector școlar general-adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Bihor și a domnului Mieluț Florian, Inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic, Inspectoratul Școlar Județean Bihor”, explică Simona Ardelean, director adjunct, reprezentantul Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” în „Rețeaua 18 Licee pilot” din cadrul Proiectului „Întâlnirile franco-române pentru turism”, vicepreședinte Asociația Liceelor Hoteliere și de Turism (ARLIHT), din România.

Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, Oradea este membru în Rețeaua națională 18 licee pilot din domeniul Turism și alimentație, constituită în cadrul Programului „Întâlnirile franco-române pentru turism”. În noiembrie la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, Oradea a avut loc activitatea de diseminare a Proiectului „Întâlnirile franco-române ale turismului.

Învăţarea limbilor străine şi formarea în meseriile turismului: un sector în plină schimbare”.Partenerii implicați în proiect: Ambasada Franţei din România, Institutul Francez, Ministerul Educaţiei Naţionale, Centrul Naţional Pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic, Casa Corpului Didactic Sibiu, Federaţia Industriei Hoteliere din România și Asociația Franceză a Liceelor de Hotelărie și Turism din Franţa.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !