Ambulanţă la Suplacu de Barcău

SUPLACU DE BARCAU – După inaugurarea substaţiilor de ambulanţă de la Aleşd şi Ceica, vineri a venit şi rândul celei de la Suplacu de Barcău să fie deschisă în mod oficial.

Lucrările de renovare ale spaţiului unde îşi vor desfăşura activitatea cinci asistenţi medicali şi cinci ambulanţieri, au fost finanţate de Primăria Suplacu de Barcău, valoarea acestora ridicându-se la peste 500 milioane de lei vechi.

„Am reuşit să renovăm în trei luni, în totalitate, o clădire existentă, să o dotăm corespunzător cu încălzire centrală pe gaz, grup sanitar, o cameră pentru asistente şi una pentru ambulanţieri, un garaj pentru parcul auto”, ne-a declarat Eugen Moldovan, primarul Suplacului de Barcău, care doreşte să mulţumească pe această cale şi deputatului Miroslav Merka din partea Uniunii Democrate a Slovacilor şi Cehilor din România, pentru insistenţele sale la nivel central în vederea deschiderii acestei substaţii.

Şi Centru de Permanenţă

Cât priveşte importanţa acestui punct al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, primarul Eugen Moldovan consideră că este binevenit în zonă, având în vedere că cea mai apropiată substaţie se afla la Marghita, la 20 de kilometri de Suplac. „Noi avem în localitate şi un Centru de Permanenţă unde îşi desfăşoară activitatea cinci medici specialişti.

Considerăm că serviciile de urgenţă din zonă vor fi astfel mult mai repede rezolvate, spre beneficiul tuturor cetăţenilor din zona Suplacului de Barcău, având în vedere că este şi o importantă zonă industrială”, conchide primarul Moldovan. Substaţia are deocamdată în dotare doar o ambulanţă de tip A1, pe viitor autorităţile locale speră însă că vor primi încă una mai performantă.

„După substaţia de la Suplac, sperăm ca în scurt timp să o inaugurăm şi pe cea din Valea lui Mihai, iar la Bratca aşteptăm ca autorităţile locale să se autosesizeze pentru a amenja un spaţiu corespunzător”, afirmă dr. Tiberiu Bondar, manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !