Amenajarea malurilor Crişului, revizuită

22Comentarii
Amenajarea malurilor Crişului, revizuită
În urma observaţiilor şi recomandărilor ecologiştilor, proiectul de amenajare a malurilor Crişului, pe tronsonul Pod Dacia – Pod Centru, va fi revizuit.

„Peste două săptămâni Aquaproiect va prezenta un nou proiect, care se va face pe baza cererilor şi argumentelor noastre, în special al celor de la Ordinul Arhitecţilor” explică Mihai Togor, preşedintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologică (CRSE).

După ultimele dezbateri s-a decis renunţarea la grinda de beton de pe mal, care ar duce la tăierea arborilor, ea urmând să se facă sub apă, fără a afecta vegetaţia. De asemenea malul ar urma să fie consolidat cu piatră de râu.

„Ei spun că nu se poate consolida malul decât cu coşuri de piatră, adică cofrage de fier beton umplute cu piatră. Însă o astfel de soluţie nu ni se pare viabilă în centrul oraşului, ar fi destul de sinistru. Ideea ar fi să folosească doar piatră de râu, aşa cum este de exemplu pe malul Dunării în Ulm” crede Ioan Maghiar, membru în consiliul de coordonare al Ecotop.

Ecologiştii mai cer ca lucrările de amenajare să se efectueze din interiorul apei şi nu de pe mal, pentru a proteje vegetaţia şi fauna din zonă.

„Ei văd absolut tehnic această lucrare, fără a lua în calcul factorul ecologic. În funcţie de direcţia în care vor evolua lucrurile ne rezervăm dreptul chiar de ai ataca în contencios administrativ” avertizează Mihai Togor.

De săptămâna viitoare CRSE va demara şi programul de adopţie a arborilor de pe malul Crişului, în cadrul căruia circa 50 de arbori de pe fiecare mal ar urma să fie adoptaţi de către diferite personalităţi orădene.

 

Ovidiu Morcan



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor