Amenajează spaţiile verzi

Micuţii au plantat copăcei şi flori
Micuţii au plantat copăcei şi flori
Elevii de la S08 Dimitrie Cantemir au amenajat spaţiul verde din faţa şcolii.

Elevii de la Şcoala cu clasele I – VIII „Dimitrie Cantemir” au plantat ieri, în curtea şcolii, flori şi copăcei. Acţiunea s-a desfăşurat sub sloganul „Azi plantăm o floare, mâine un pom…” şi face parte din proiectul „O oază de verdeaţă, copii mai sănătoşi”. Proiectul este coordonat de directoarea unităţii de învăţământ, Teodora Codău, profesoara Ana Juncar şi de institutoarele Florica Cîmpan, Simona Lucaciu şi Florina Barcan. Elevii, ajutaţi de părinţi şi de dascăli, au achizitonat câte o plantă perenă, pământul necesar plantării şi vasele în care au fost aşezate plantele. Juriul, alcătuit din membrii ai echipei de proiect şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, a premiat echipa care a realizat cel mai frumos aranjament. Premiul a constat într-un tort ornat cu pomi şi flori.

„Pe întreaga perioadă a derulării proiectului, elevii vor îngriji plantele, după un grafic înainte stabilit. Acelaşi juriu va premia clasa care a îngrijit cel mai atent spaţiul alocat. În schimb, copiii vor primi bani pentru o excursie”, a spus Simona Lucaciu, una din coordonatoarele proiectului.

Organizatorii proiectului doresc ca prin acesta să implice toţi elevii şcolii în acţiuni de îngrijire a spaţiilor verzi amenajate.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !